Cu doar două etape rămase din sezonul regulat, lupta pentru supremație în prima ligă se intensifică. În timp ce FCSB ocupă abia locul 7 în clasament, Mihai Stoica a privit către vârful ierarhiei și a numit formația care merită trofeul. Oficialul echipei bucureștene a recunoscut superioritatea actualului lider, Universitatea Craiova.
Echipa din Bănie, aflată pe prima poziție cu 56 de puncte, l-a convins pe oficial prin calitatea jocului și transferurile realizate. Astfel, MM consideră că oltenii au un avantaj clar în fața rivalelor Dinamo și Rapid, ocupantele locurilor 2, respectiv 3.
Argumentele oficialului FCSB
Chiar dacă a observat anumite vulnerabilități în apărarea oltenilor, oficialul FCSB a evidențiat forța ofensivă a echipei. El a transmis că investițiile masive justifică poziția actuală a clubului.
„(n.r. Universitatea, în momentul de faţă, pare marea favorită la titlu?) La ce joacă, da, şi la ce lot are, da. Şi, la ce investiţii a făcut, merită. Are şi ea probleme defensive, dar de la mijloc în sus aliniază două garnituri de play-off. Ambele”, a spus Mihai Stoica.