Meciul care poate da noua campioană a României: „69% șanse la titlu“

Meciul care poate da noua campioană a României: „69% șanse la titlu“ Superliga

Mai sunt două etape din play-off, însă analiștii sunt de părere că lupta pentru supremație poate fi decisă, încă din weekendul care urmează.

Cade cortina peste sezonul 2025-2026 și în România. Miercuri, de la ora 20:00, se va decerna primul trofeu, după finala Cupei României, la Sibiu: Universitatea Cluj – Universitatea Craiova.

Apoi, peste doar patru zile, cele două formații se vor înfrunta din nou. De această dată, pe „Ion Oblemenco“, la Craiova. Iar în viziunea analiștilor de la Football Meets Data, acest duel din weekend (17 mai, ora 20:30) poate fi cel decisiv pentru soarta titlului.

Mai sunt două etape, dar runda care urmează poate decide totul. În momentul de față, cele două echipe sunt despărțite de 1 punct. Dar Universitatea Craiova are de partea ei primul criteriu de departajare, în caz de egalitate de puncte (n.r. – a terminat sezonul regulat pe primul loc)“, a notat sursa citată.

Universitatea Craiova, mare favorită la titlu

  • Cicaldau craiova 6

Apoi, Football Meets Data a publicat șansele la titlu pentru cele două rivale:

*Universitatea Craiova – 69% șanse să fie campioană

*Universitatea Cluj – 31%

De remarcat că, în cazul „șepcilor roșii“, o eventuală câștigare a titlului ar fi o premieră în istoria unui club înființat în 1919. Cel mai bun rezultat al clujenilor, în campionatul intern, e un loc 2, obținut în sezonul 1932-1933. Universitatea Cluj are și o cupă în palmares, câștigată în campania 1964-1965.

Universitatea Craiova are patru titluri (1973–74, 1979–80, 1980–81, 1990–91) și șapte cupe (1976–77, 1977–78, 1980–81, 1982–83, 1990–91, 2017–18, 2020–21). De remarcat că oltenii pot realiza eventul, dacă vor câștiga cupa și campionatul, după o așteptare de 35 de ani.

Clasamente oferite de Sofascore
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!