Și în fotbal, la fel ca și în viață, se întoarce roata. Ceea ce se vede acum, în cazul FCSB-ului.
Între 2015 și 2024, formația bucureșteană s-a confruntat cu o „secetă“ de trofee pe plan intern și nici în cupele europene n-a rupt gura târgului. Începând din vara anului trecut însă, FCSB-ului oficial îi merge bine! Atât în Superliga noastră, cât și în competițiile UEFA intercluburi.
Pe plan intern, campioana en-titre tocmai a mai făcut un pas mare spre păstrarea trofeului cucerit, în sezonul trecut, după victoria cu CFR Cluj (3-2). Iar în Europa, campania din acest sezon a fost una excelentă, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. Pentru că FCSB a pornit la drum din turul I preliminar al Ligii Campionilor și s-a oprit doar în optimile Ligii Europa!
Pentru acest parcurs, care a însemnat un total de 20 de meciuri europene, FCSB a strâns din premiile acordate de UEFA suma de 12,5 milioane de euro.
Cu acest total, în clasamentul actualizat al banilor europeni din acest sezon, campioana României se află peste niște grupări mult mai importante, precum Anderlecht (Belgia), Beșiktaș (Turcia), Panathinaikos (Grecia) sau Nice (Franța), după cum se poate vedea mai jos: