Atacantul în vârstă de 23 de ani a fost împrumutat la Levadiakos până la finalul sezonului, iar antrenorul roș-albaștrilor consideră că schimbarea îi poate face bine.
De ce a plecat Tavi Popescu de la FCSB: „A fost foarte multă încărcătură asupra lui”
Popescu a plecat duminică, 13 septembrie, la Atena. La Levadiakos va lucra din nou cu Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Gigi Becali și-a dat acordul pentru mutare, iar grecii nu au opțiune de transfer definitiv.
„Este un început de campionat. S-a luat decizia asta tocmai pentru binele lui. Nu era într-o perioadă foarte bună și s-a considerat că o schimbare este foarte utilă pentru el. Și nu s-a dus oriunde, s-a dus la antrenorii pe care îi cunoaște foarte bine. Eu cred că va fi de bun augur. Au fost foarte mulți nervi și foarte multă încărcătură asupra lui și anul trecut și, chiar dacă a avut cifrele pe care le-a avut și eu personal, de când am venit aici, am fost foarte mulțumit de el, a intrat iarăși într-o... să zic așa, în niște reprize care nu i-au fost cum și-ar fi dorit el și l-am văzut iarăși foarte nervos. Toată lumea consideră că merită mai mult, dar asta depinde de el, să fie constant și jucătorul pe care îl știam cu ani în urmă. A avut etape bune, dar s-a ajuns la concluzia că cel mai bine pentru el este o schimbare. Asta nu înseamnă că nu se poate întoarce înapoi la iarnă sau anul viitor.
Era nevoie, s-a discutat de la început, de când am venit eu, că o să plece jucători, că o să vină un suflu nou”, a spus Marius Baciu la conferința de presă premergătoare meciului.
FCSB primește vizita Petrolului Ploiești luni, 14 septembrie, de la ora 21:00. Partida va fi LIVE TEXT pe Sport.ro.