Mario Camora a spus tot ce avea pe inimă după FCSB - CFR 1-0

Mario Camora FCSB - CFR Superliga Mario Camora
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Luni 15 Mai 2023, 09:44
Data actualizarii: Luni 15 Mai 2023, 10:50

FCSB rămâne în cursa pentru titlu după ce a învins-o duminică seara pe CFR, scor 1-0, prin golul înscris de Florinel Coman.

Campioana en-titre, CFR Cluj, fără Dan Petrescu pe bancă (suspendat), și-a compromis șansele de a mai spera la aur în Superliga. Farul și FCSB se vor lupta în ultimele două runde pentru un final de sezon pasionant. 

Mario Camora, liderul echipei ardelene, a avut un meci dificil pe Arena Națională, în fața a peste 42.000 de spectatori. În prima repriză l-a avut adversar direct pe Andrei Cordea, susținut de Deian Sorescu (fostul dinamovist a jucat fundaș dreapta), iar în actul secund Sorescu a urcat în atac după înlocuirea lui Cordea. 

  • Mario Camora

Mario Camora, discurs apăsat după FCSB - CFR 1-0

În consecință, portughezul care evoluează pentru reprezentativa României nu a putut să mai urce în atac și să-și ajute colegii prin raidurile sale obișnuite și prin centrările fără cusur spre careul lui Ștefan Târnovanu. 

Mario Camora a avut un discurs echilibrat la finalul partidei din antepenultima rundă a campionatului. 

”E greu! Şi în Italia s-a întâmplat ca echipele să câştige multe campionate la rând, apoi... E greu de digerat acum. Nu se ştie niciodată ce se întâmpla dacă am fi câştigat. Trebuia să batem azi, eu zic că noi am făcut un meci bun. Nu ţin minte o ocazie mare de gol a celor de la FCSB.

Eu consider că a fost un meci echilibrat, a fost un gol de copii pe care l-am luat. Nu se poate lua un astfel de gol dacă vrem să ne batem la titlu. La acest club, la CFR Cluj, în fiecare an e presiune, dar acum cu siguranţă ne vom uni. Vrem să ajungem în cupele europene acum”, a declarat Mario Camora, potrivit Prima Sport.

Programul ultimelor două etape

Etapa a noua

Sepsi OSK - CFR Cluj 

Farul Constanța - FCSB 

Rapid - Universitatea Craiova 

Etapa a zecea 

Universitatea Craiova - Sepsi OSK 

CFR Cluj - Farul Constanța 

FCSB - Rapid 

FCSB - CFR 1-0 

FCSB a reuşit a treia sa victorie consecutivă în play-off. CFR Cluj are un singur punct obţinut în ultimele patru etape şi o singură victorie în play-off.

În meciurile directe din sezonul regulat, fiecare echipă s-a impus în deplasare cu 1-0. În play-off, meciul de la Cluj-Napoca s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!