Marian Iancu face praf doi jucători de la FCSB, după eșecul cu Dinamo: ”Petardele etapei”

Marian Iancu face praf doi jucători de la FCSB, după eșecul cu Dinamo: ”Petardele etapei” Superliga Marian Iancu

Dinamo a câștigat meciul cu FCSB, scor 4-3, în etapa a patra din Superliga României.

Cu 23.215 spectatori în tribunele celui mai mare stadion al țării, Dinamo și FCSB au oferit un show pe cinste. Alexandru Musi și Danny Armstrong (triplă) au fost marcatorii echipei lui Zeljko Kopic.

Marian Iancu, fostul patron de la Politehnica Timișoara, a urmărit atent derby-ul și a tras câteva concluzii într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Printre altele, omul de afaceri a făcut praf doi jucători de la FCSB: Ionuț Cercel și Risto Radunovic. Al doilea a primit cea mai mică notă din partea platformelor de specialitate după această partidă.

Marian Iancu face praf doi jucători de la FCSB

”Se spune că, dacă intri în cocină, te mănâncă porcii. În fotbal am spune că dacă tu, Gigi Becali, încasezi milioane multe anul trecut și nu investești nimic, transfer non-valori și vinzi doar ca să scapi de salarii, jucători cu care ai câștigat două campionate la rând, gen Băluță, Ștefănescu și Edjouma și, de ce nu, Musi. Improvizezi de acasă cu complicitatea unui staff inhibat și derutat. Ai reușit! Astfel ai înfrânt și ai transformat un lot complet și super valoros într-unul mediocru, ușor de învins și umilit de celelalte participante în competiție. 

O ciorbă și o amestecătură permanentă care nu mai face față încărcăturii competiționale. Puneți ordine în club. Sunteți pe tobogan. Nu vă mai îmbătați cu apă rece la gândul că așa s-a întâmplat și în anii trecuți. Este diferit. S-a aprins becul la ulei. Avarie totală! nu mai este nici măcar benzină în rezervor, acolo este sărăcia pe care o găseam altădată la FCSB.

Dinamo a vrut, a putut și a reușit pentru că au jucat la victorie, în stilul croat al bravului lor antrenor. Doar așa un popor mic a reușit să-și depășească condiția. Așa a reușit și Dinamo azi. Dar au fost susținuți și de petardele etapei, Cercel și Radunovic. Și sincer, cei expirați sunt mai mulți. Rămâne să vedem dacă scenariul din anii trecuți se va repeta.

PS: Am fost primul care i-am felicitat pe cei de la Dinamo atunci când l-au luat pe Musi și l-au cedat pe Politic. Am spus direct și în clar că FCSB și-a luat o mare țeapă. Musi este peste Politic. Am avut dreptate”, a scris Marian Iancu, pe contul său de Facebook.

S-a încheiat coșmarul dinamoviștilor: prima victorie în derby după 1994 de zile

Pentru Dinamo este prima victorie în campionat contra lui FCSB după o pauză de aproximativ 5 ani și jumătate. Precedentul succes în derby data din 16 februarie 2020, acum 1.994 de zile!

În cele 1.994 de zile între cele două victorii s-au mai disputat alte 10 derby-uri FCSB - Dinamo în campionat, iar formația roș-albastră s-a impus de fiecare dată. Nici măcar un egal!

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!