Rapid a câștigat cu 2-1 meciul cu UTA Arad și a obținut trei puncte mari în lupta pentru titlu. Giuleștenii rămân, astfel, pe locul doi la finele acestei runde și se gândesc deja la lupta pe care o vor da în play-off pentru titlu.

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, are deja o imagine clară asupra echipelor care vor participa în acest an în play-off. Pe lângă primele trei (Universitatea Craiova, Rapid și Dinamo), care s-au ”rupt” de următoarele clasate, Angelescu le vede și pe FC Argeș, FC Botoșani și Oțelul în ”TOP 6”.

Victor Angelescu a numit echipele care vor fi în play-off

„FC Argeș e pentru mine 99% în play-off. În cel mai drastic caz, vor avea nevoie de 47 de puncte ca să intre. Argeș mai are de făcut două victorii și un egal. Pentru mine, și Botoșani e sigur în play-off, am văzut ce meciuri vor avea. Nu e o echipă rea. Să fim serioși, nu e o echipă de top 3, au făcut meciuri bune, au avut și anumite conjuncturi, dar nu e o echipă rea.

Din 6 meciuri, trebuie să câștige 3. M-am uitat pe program, au șanse. Părerea mea e că toate echipele de la locul 6 la 11 se bat pentru un loc. Eu zic că, după fotbalul arătat, Oțelul Galați va fi în play-off.

Mai ales după cum și-au terminat campionatul, dar și după revenire. Au făcut un meci bun cu Csikszereda, ne-au pus probleme la Giulești. Ca și joc, dar și experiență, e clar că ai spune că ar fi FCSB și CFR Cluj. Fără să vorbim de nume, după joc, din punctul meu de vedere, e Oțelul”, a spus Angelescu, la Prima Sport.

Cum arată Superliga României la finalul etapei #23. FCSB, în cădere liberă. Rapid îi suflă în ceafă liderului Craiova

La finalul rundei cu numărul 23, Universitatea Craiova rămâne lider în clasament cu 46 de puncte. Rapid le suflă în coastă oltenilor cu 45 de puncte. Podiumul este completat de Dinamo cu 44 de puncte.

Campioana FCSB (locul 11) s-a îndepărtat la cinci lungimi de zona de play-off, după ce a fost umilită ”acasă”, pe Arena Națională, de CFR Cluj, scor 1-4, care a urcat pe 9.