Dobre a recunoscut că a greșit răspunzându-le suporterilor care l-au înjurat și au aruncat cu obiecte în el și coechipierii săi, însă acesta este felul său de a fi. 

Alex Dobre, supărat după Rapid - „U” Cluj 1-2

Aripa dreapta l-a îndemnat, de asemenea, pe Dan Nistor să își vadă de echipa sa, după ce căpitanul „șepcilor roșii” a afirmat despre giuleșteni că își bat joc de fani și club, prin felul în care se prezintă, raportat la salariile pe care le câștigă. 

„Am avut o primă repriză foarte bună, care ne-a dat speranțe. Am crezut că o să vină și golul doi. Este o dezamăgire, mă doare, dar chiar nu am cuvinte! Și eu și colegii mei suntem foarte dezamăgiți. Vom vedea cum ne vom redresa.

Au fost momente în care eram peste ei. S-a oprit jocul sau stăteau pe jos și asta cred că ne-a tăiat elanul. 

Și rezultatul înregistrat ne doare. Eu sunt un tip care trăiește meciurile sunt acolo. Mă doare atunci când nu reușesc. Sunt un tip care trăiește cu o intensitate mare meciul. E greșit să răspunzi (n.r.- către suporteri), dar nu o fac cu răutate. Pur și simplu, sunt prins acolo și îmi doream mai mult de la mine și de la noi. 

Trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci și după vom vedea ce va fi. Trebuie să reușim cât mai multe rezultate pozitive și să ne revenim după această înfrângere dureroasă.  

Răspunsul către Dan Nistor

Ce pot să spun de părerea lui? (n.r.- despre declarația lui Dan Nistor, în care spune că rapidiștii își bat joc la ce salarii au) Ar trebui să se concentreze pe echipa lui, noi ne concentrăm pe echipa noastră. Facem tot ce putem, uneori ne iese, alteori nu. Este strict părerea lui și prefer să nu comentez. Vreau să vorbesc strict de echipa mea și de nimic altceva.

Îi urăm multă sănătate și sperăm să revină cât mai repede (n.r.- către Mircea Lucescu) - au fost cuvintele lui Alex Dobre, după Rapid - „U” Cluj 1-2. 

Echipele utilizate

Rapid a deschis scorul prin Vulturar, în minutul 20. Pentru Universitatea Cluj a marcat, în repriza a doua, Mendy 66’, 83’.

  • Rapid: Aioani – Onea, Paşcanu, Kramer, Borza (Gheorghe 75’) – Moruţan (Talisson 75’), Vulturar (Hromada 34’), Grameni – Dobre, D. Paraschiv (Koljic 64’), Petrila (Manea 74’). Antrenor: Constantin Gâlcă.
  • „U” Cluj: Gertmonas – Chinteş (Trică 45’), I. Cristea, Coubiş, Chipciu (Silva 79’) – Bic – Nistor (Mikanovic 45’), Drammeh (Codrea 88’) – Stanojev, Lukic (Gheorghiţă 79’), O. Mendy. Antrenor: Cristiano Bergodi.
  • Cartonaşe galbene: Onea 40’, Kramer 45‘+2, Manea 45‘+3, Hromada 90’ / Lukic 34‘
  • Arbitri: Marian Barbu - Marius Mihai Marica, Bucsi Imre-Laszlo - Gabriel Mihuleac
  • Camera VAR: Nicuşor Viorel Flueran, Lucian Rusandu
  • Observatori: Eduard Dumitrescu, Eduard Alexandru