Universitatea Craiova a fost fără doar și poate cea mai bună echipă din România în stagiunea precedentă. Oltenii au cucerit toate trofeele puse în joc, iar în prezent reprezintă fotbalul intern în play-off-ul UEFA Europa League, returul cu Ararat Armenia urmând a fi difuzat de VOYO.

Luptă dură cu Universitatea Craiova pentru titlu în SuperLiga

Programul aglomerat și-a spus cuvântul în acest start de sezon, astfel că Universitatea Craiova a acumulat doar 7 puncte în primele cinci etape disputate în SuperLiga.

Pavel Badea a abordat lupta pentru titlu și a mărturisit că Universitatea Craiova este în continuare favorită la trofeu, însă competiția va fi una grea. Oficialul oltenilor se bazează pe inspirația lui Filipe Coelho, în condițiile în care FCSB, Dinamo, Rapid și U Cluj așteaptă orice pas greșit al campioanei en-titre.

„Cred că vom avea competitori puternici în acest sezon. Noi eram favoriți și în sezonul trecut, având în vedere calitatea lotului, acum, fiind din nou favoriți, există o concentrare diferită. Ne-au analizat toți, știu care este forța, care sunt lipsurile noastre, de aceea zic că rolul antrenorului nostru (Filipe Coelho) este determinant.

Coelho trebuie să găsească soluții pentru cei ce vor să ne contracareze. Avem hibele noastre care pot fi remediate. Sunt 3-4 echipe ce se luptă pentru campionat, FCSB, dintotdeauna s-a luptat pentru pozițiile importante, chiar dacă sezonul trecut a fost în play-out.

Dinamo a urcat foarte mult, Rapid, Universitatea Cluj, acesta ar fi grupul celor ce vor să ne împiedice spre un nou titlu", a spus Pavel Badea, potrivit GSP.