Neluțu Varga este unul dintre cei mai importanți conducători din fotbalul românesc. Omul de afaceri a obținut rezultate deosebite la CFR Cluj, iar în vară lua în calcul preluarea unui nou club.
UTA, aproape să fie vândută
Înainte de „dubla” cu Tromso din cupele europene, Neluțu Varga susținea că se simte neprimit în Cluj, astfel că lua în calcul să preia clubul UTA. Patronul ardelenilor era încrezător că poate duce echipa din Arad pe cele mai înalte culmi, un factor important fiind și relația sa cu primarul Ghiță Falcă. Ulterior, CFR Cluj a intrat în insolvență, iar Neluțu Varga nu a mai revenit asupra subiectului.
„Merg la fratele meu, Ghiță Falcă, care știe să ajute echipa de fotbal, nu ca Emil Boc. Doamne ajută, să duc UTA în Champions League. Vreau să investesc într-un oraș care mă vrea. Când alții vorbesc doar să saboteze numele meu, nici o problemă, alții mă doresc. M-am supărat pe tot ce înseamnă Cluj. La anul îmi iau la revedere”, declara Neluțu Varga, potrivit ProSport, în luna august.
La doar trei luni distanță, clubul din Arad este pe punctul de a fi vândut unui grup de investitori. La UTA există probleme financiare grave, Special Arad notând că datoriile se ridică la aproximativ 7 milioane de euro. În condițiile date, Alexandru Meszar este dispus să cedeze o parte din acțiuni.
UTA se află deja în concordat preventiv, riscând totodată o depunctare, asta dacă nu vor fi plătite în cel mai scurt timp datorii de 700.000 de euro. În ciuda problemelor, echipa din Arad poate găsi „luminița de la capătul tunelului”.

