Louis Munteanu, mitraliat după ce a plecat de la interviu: "Plângi unde vrei, dar nu aici!"

Louis Munteanu, mitraliat după ce a plecat de la interviu: "Plângi unde vrei, dar nu aici!" Superliga

Louis Munteanu (23 de ani), atacantul lui CFR Cluj, a plecat de la interviuri după eșecul cu Dinamo, scor 1-2.

Revenit în echipa lui CFR Cluj, Munteanu a intrat în repriza secundă și a pasat decisiv la golul lui Emerllahu. Dinamo a revenit însă în ultimele minute după reușitele lui Karamoko și Soro, iar ardelenii au suferit un nou eșec.

Basarab Panduru: "Mă lasă indiferent plânsul lui Munteanu"

Munteanu a fost foarte dezamăgit la interviuri, a spus că nu își imagina că va lupta pentru evitarea retrogradării cu CFR Cluj, iar în momentul în care reporterul i-a spus că are lacrimi în ochi a plecat din fața camerelor.

Basarab Panduru nu a fost deloc mișcat de lacrimile lui Louis. Fostul internațional nu a înțeles reacția atacantului de la CFR Cluj și a explicat care crede că este motivul real al supărării.

"Pe mine mă lasă indiferent plânsul ăsta. Dacă plângi, înseamnă că vrei? Trebuie să vrei în teren. Arată în teren! Fii primul care oprește adversarul. Înseamnă că vrea doar dacă plânge? Hai să plângă toți când pierd. Nu e pe plâns aici! 

Aici e pe ce faci, pe bărbatul care trebuie să fii. Plângi unde vrei, dar nu aici. Nu dau doi bani pe plânsul ăsta, deloc nu mă impresionează. Mie mi se pare că la fotbal trebuie să faci ceea ce trebuie să faci, nu să dai vina pe alții, iar tu să nu faci ceea ce trebuie.

Nu mă impresionează absolut deloc. Eu înțeleg că el e supărat că a rămas la CFR. El e supărat că nu a plecat, nu pe rezultatul din seara asta", a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.

"Suntem supărați cu toții. E dezastru"

Întrebat despre colapsul echipei, care a încasat două goluri în prelungiri, Munteanu a oferit o imagine a neputinței din vestiar. "Nu mai este CFR-ul de care spuneai tu. Luăm goluri multe, multe pe final. Deci, nu știu... chiar nu știu ce să vă spun. Suntem supărați cu toții. E dezastru", a transmis jucătorul.

Fotbalistul a recunoscut că nimeni nu înțelege ce se întâmplă, în contextul în care CFR Cluj a ajuns pe locul 13, cu doar 13 puncte. "Orice întrebare îmi puneți, vă jur că nu știu ce să vă răspund. Vă jur, nu știu ce se întâmplă".

Întrebat dacă își imagina că echipa va ajunge în această situație. Vizibil afectat, atacantul a recunoscut ce îl doare cel mai tare. "Nu. Nu-mi imaginam. Când s-a ajuns ca eu să rămân aici, mă gândeam că o să mă bat și eu la campionat sau la ceva, dar se pare că mă bat la retrogradare".

Imediat după această afirmație, reporterul a remarcat starea jucătorului: "Tu ai lacrimi în ochi. E grea situația asta pentru tine?". Depășit complet de emoții, Louis Munteanu nu a mai putut răspunde și a plecat brusc din fața camerelor de filmat.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!