Lionel Messi a vorbit la superlativ despre fostul său antrenor: "Poate cel mai bun pe care l-am întâlnit"

Lionel Messi Pep Guardiola Superliga Lionel Messi
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 15 Noiembrie 2023, 16:57
Data actualizarii: Miercuri 15 Noiembrie 2023, 16:59

Lionel Messi (36 de ani) se află în acest moment la Inter Miami.

Cotat la 35 de milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Lionel Messi bate acum pasul spre retragere, după ce a câștigat în decembrie 2022 Campionatul Mondial alături de naționala Argentinei și după ce și-a trecut în cont al optulea Balon de Aur.

Lionel Messi a vorbit la superlativ despre fostul său antrenor: "Poate cel mai bun pe care l-am întâlnit"

Lionel Messi a vorbit despre Pep Guardiola, antrenorul care a pus umărul la clădirea fotbalistului sclipitor din perioada în care argentinianul activa la FC Barcelona. Winger-ul a subliniat că tehnicianul spaniol a creat mult bine lumii fotbalistice.

„E incredibil cum reușește Pep Guardiola să ne facă să jucăm. A influențat fotbalului, nu doar în Spania, dar și în străinătate. Guardiola a oferit mult bine jocului, pentru că ce făcea părea simplu și toți sperau că poate fi imitat. 

Când i-am văzut jocul reușit și în străinătate, atunci mi-am dat seama de realizare. Incredibil. Nu am niciun dubiu când spun că Guardiola e un antrenor special, poate că cel mai bun pe care l-am întâlnit”, a spus Lionel Messi, potrivit itasportpress.it.

Cu Pep Guardiola antrenor la FC Barcelona, Lionel Messi și-a trecut în CV două Champions League, două Campionate Mondiale ale Cluburilor, de trei ori campionatul Spaniei, două Supercupe UEFA, de două ori Cupa Spaniei și de trei ori Supercupa Spaniei.

Reacția care spune tot? Ce a făcut Messi când Laporta a vrut să se fotografieze cu "Balonul de Aur 2023"

Starul argentinian i-a devansat pe Erling Haaland, Kylian Mbappe și Kevin De Bruyne. Pe norvegian, l-a lăsat în urmă, pe poziția secundă, la o diferență de 105 puncte.

Potrivit jurnalistului sportiv Guillem Balague, citat de Barca Universal pe platforma Twitter, în momentul în care Lionel Messi se fotografia alături de Aitana Bonmati, câștigătoarea Balonului de Aur la feminin, Joan Laporta, președintele Barcelonei, a vrut și el să se pozeze cu starul argentinan.

Însă campionul mondial din 2022 l-a ignorat complet și a mers mai departe. Joan Laporta a fost la cârma Barcei o bună perioadă de timp în care Messi a activat la gruparea catalană, dar și în momentul în care a părăsit clubul după 16 ani.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!