Duelul din Gruia a fost capul de afiș al rundei. În ciuda așteptărilor, partida a fost una fără goluri. Oltenii au dominat la capitolul posesie, însă fără a reuși să marcheze.
Laurențiu Popescu surprinde după 0-0 cu CFR Cluj
Marius Șumudică a reușit să anihileze excelent ofensiva Universității Craiova, echipa sa fiind chiar aproape de victorie, contraatacurile dovedindu-se a fi de fiecare dată periculoase. Totuși, partida s-a terminat la egalitate, scor 0-0.
La scurt timp după fluierul final, Laurențiu Popescu a surprins, declarând că e mulțumit cu punctul obținut în Gruia, în condițiile în care echipa sa avut ocaziile mai mari.
Portarul a abordat și convocarea la echipa națională. Acesta a expus că va da tot ce e mai bun la antrenamentele efectuate de Gică Hagi, iar dacă selecționerul va decide să îl introducă, el va fi pregătit.
„Este un punct câștigat, într-o deplasare grea, CFR e o echipă bună, stă bine în teren. Meritam cele 3 puncte, dar asta este. Cred că jocul a fost foarte bun, am avut posesie bună, ei au stat foarte jos. Am avut ocazii clare, dar mingea nu a vrut să intre. Lucrurile arată foarte bine, sperăm să o ținem la fel și în returul campionatului.
Sunt bucuros că sunt acolo, echipa națională este un lucru foarte important pentru mine. Mergem 5 la națională, e o recunoaștere a jocului, ar fi cât mai bine să fim cât mai mulți.
Este o pauză, trebuie cumva să ne odihnim. O să urmeze un program greu, cu meciuri dificile. Momentan este pauză, ne vom gândi după la ce urmează. Eu o să dau ce e mai bun la antrenamente, dacă va fi nevoie de mine, voi fi pregătit”, a declarat Laurențiu Popescu, la flash-interviu.



