Mirel Rădoi (44 de ani) s-a întors, la FCSB, pentru a scoate echipa din vrie, într-un moment în care participarea în viitorul sezon al cupelor europene e în pericol.
Ajunsă în play-out, în premieră, formația bucureșteană trebuie să se claseze fie pe 7, fie pe 8, iar apoi să câștige două meciuri de baraj pentru a merge în preliminariile Conference League. În acest context, Rădoi și-a asumat un mare risc, acceptând să preia o trupă în suferință, cu jucători blazați și demoralizați.
Rădoi, „fiert“ pe Șumudică la primul său mandat, la FCSB
Rădoi a acceptat să stea, din nou, pe banca roș-albaștrilor la 11 ani după prima sa experiență, ca antrenor, la această formație.
La vremea respectivă, în 2015, Gigi Becali a fost chiar primul patron care i-a oferit finului său șansa de îmbrăca treningul de „A1“. Din păcate pentru FCSB, rezultatele n-au fost bune. Din contră! În 29 de partide, Rădoi a înregistrat 13 victorii, 7 egaluri și 9 înfrângeri.
Plecarea lui Mirel s-a produs atunci, după un eșec în fața Astrei, scor 0-1. Se întâmpla pe 29 noiembrie 2015. Partida respectivă a fost picătura care a umplut paharul răbdării pentru Rădoi! Acesta era deja convins că Gigi Becali n-a suficientă încredere în el, motiv pentru care se sfătuiește cu alți antrenori. În frunte cu Marius Șumudică!