Superliga noastră e un „magnet“ pentru jucătorii străini lipsiți de valoare, fără abecedarul fotbalului. În acest peisaj dezolant, cazul fundașului brazilian al Oțelului, Kazu (25 de ani), reprezintă excepția de la regulă.

Sosit în campionatul nostru, în această vară, de la Gil Vicente (Portugalia), Kazu a fost omul meciului în Oțelul – Dinamo (2-1). Pentru că reușita sa din minutul 62 a trimis toate punctele în contul gazdelor. Iar reușita lui Kazu a fost demnă de orice, numai de un fundaș, nu! Pentru că jucătorul Oțelului a reușit o fază spectaculoasă, finalizată cu un șut plasat. 

Cine e însă Kazu și cum de a aterizat în Superliga noastră, la 25 de ani? Sport.ro spune povestea acestui fundaș stânga, care promite mult după primele sale prestații din acest sezon.

Kazu, după legendarul Kazuyoshi Miura

Deși s-a născut, la Maringá, în Brazilia, Kazu are trăsături asiatice. Pentru că are „rădăcini“ japoneze. Cum se explică acest lucru? În Brazilia, există o uriașă comunitate japoneză. De asemenea, foarte multe cluburi din „Țara soarelui răsare“ își trimit juniorii, în Brazilia, astfel încât ei să fie formați în această țară sud-americană, renumită pentru fotbaliștii săi de calitate. 

Revenind la Kazu, el s-a născut și a crescut în Brazilia și a făcut primii pași, în fotbal, la Coritina și la Gremio, la nivelul formațiilor Under 20. Prima sa „oprire“, în străinătate, a fost la North Texas SC. A revenit apoi în Brazilia natală și și-a continuat cariera la Coritina B și Parana, înainte de a merge, în Portugalia, în 2022. Aici, Kazu a evoluat, pe rând, pentru Oliveirense și Gil Vicente, de unde a ajuns acum, la Oțelul.

Pe numele său complet, Christian Kendji Wagatsuma, fundașul gălățenilor e cunoscut drept Kazu. Are această poreclă după legendarul fotbalist japonez, Kazuyoshi Miura, care continuă să joace și acum, la 58 de ani (!), la Yokohama FC.

Potrivit transfermarkt.com, Kazu e cotat la 300.000 de euro, la ora actuală, el fiind internațional brazilian, în trecut, la nivel Under 17.