Jucătorul de la FCSB care l-a impresionat pe Marius Șumudică: „Rar mi-a fost dat să văd un așa jucător!”

Marius Sumudica FCSB Octavian Popescu Superliga Marius Șumudică
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Martie 2022, 21:15
Data actualizarii: Marti 15 Martie 2022, 21:23

Marius Șumudică (50 de ani), impresionat de calitățile lui Tavi Popescu (19 ani).

Tavi Popescu traversează o perioadă foarte bună în cariera de fotbalist și toți ochii sunt ațintiți acum asupra sa.

Marius Șumudică, tehnicianul care le-a pregătit pe CFR Cluj și Yeni Malatyaspor în acest sezon, îl laudă pe jucătorul lui Gigi Becali și îl compartă pe acesta cu Ilie Dumitrescu.

Sumudică, vorbe mari despre Tavi Popescu

„Rar mi-a fost dat să văd un jucător, poate doar Rareș Ilie de la Rapid, dar la o scară mai mică, să facă totul perpendicular pe poartă. Nu prea am mai văzut. Poate Mihăilă care a plecat deja în Serie A și a reușit să facă lucrul ăsta, poate Man în anumite momente ale jocului, dar le făcea numai pe piciorul stâng. Octavian Popescu face lucrurile astea, la primul gol la meciul cu Farul șutează cu piciorul stâng. 

El destabilizează. Gândiți-vă la Ilie Dumitrescu. Sunt jucători de bandă care trebuie să simtă linia laterală după care intrau în interior. El este un jucător care poate fi folosit inter, poți să-i dai libertate ca unui volant în spatele unui vârf. Are șut, are ambele picioare și cred că are inteligență în joc, ceea ce este o calitate rar găsită, să simți unde ajunge mingea. 

De asta el se și întâlnește cu mingea și își creează meci de meci ocazii de a marca. Cred că va face bani mulți dacă pașii vor fi corecți”, a spus Marius Șumudică, la DigiSport.

Octavian Popescu a reușit să marcheze opt goluri și să ofere trei pase decisive în cele 30 de meciuri disputate, în acest sezon, în tricoul lui FCSB.

1.9 milioane de euro este cota de piață a extremei dreapta a FCSB, potrivit transfermarkt.com

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!