După Kennedy Boateng, care și-a luat rămas bun de la fanii lui Dinamo imediat după eșecul contra lui FCSB (1-2 d.p.), Georgi Milanov și-a anunțat și el plecarea. Mijlocașul bulgar în vârstă de 34 de ani se află la final de contract, după două sezoane și jumătate în tricoul "câinilor".
Încă o plecare după Dinamo - FCSB: "Decizia a fost luată!" Unde ar putea ajunge
Încă un titular din barajul pentru Conference League și-a anunțat plecarea de la echipă.
Într-un interviu acordat în Bulgaria, Milanov și-a anunțat decizia de a părăsi Dinamo și a vorbit despre următorul pas din carieră.
"Am avut nevoie de o zi sau două să fiu singur și să mă gândesc la viitorul meu. Am 34 de ani, mă simt foarte bine din punct de vedere fizic. Tot ce pot să spun acum e că am luat decizia de a părăsi Dinamo. Îmi este dor și de familie, iar acum vreau să mă odihnesc puțin, iar ulterior să mă gândesc la următorul pas.
Dinamo este un club excepțional căruia îi datorez multe, însă decizia a fost luată. Nu exclud nicio variantă pentru viitor. Depinde foarte mult și ce echipe sunt interesate de mine și cum voi fi evaluat. Pe parcursul carierei am mai stat un an fără echipă tocmai pentru că nu a venit o ofertă care să mă mulțumească. Dacă mă simt dorit și respectat într-un loc, accept oferta.
Dacă voi reveni la Levski? Fanii mi-au tot scris din prima zi în care am plecat de acolo. Vom vedea ce va fi", a spus Georgi Milanov, potrivit dsport.bg.
- 92 de meciuri și 4 goluri a strâns în total Milanov la Dinamo. În acest sezon a strâns 35 de partide sub comanda lui Zeljko Kopic și a înscris două goluri.
- 54 de meciuri are Milanov la naționala Bulgariei
Georgi Milanov ar putea reveni în Bulgaria
Georgi Milanov și-a început cariera la Litex Lovech, iar ulterior a mai jucat pentru CSKA Moscova, Grasshoppers, Fehervar, Levski Sofia și Al Dhafra.
Milanov ar putea semna acum cu Lokomotiv Sofia. Ocupanta locului 10 din sezonul recent încheiat pregătește o ofertă pentru fostul jucător al lui Dinamo, scrie Tema Sport.
Sursa citată notează că Lokomotiv Sofia urmează să fie preluată în această vară de Lyuboslav Penev (59 de ani), antrenor cu care Milanov a lucrat atât la Litex, cât și la naționala Bulgariei. De altfel, chiar Penev ar fi cel care solicită transferul actualului jucător de la Dinamo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News














