Ilie Dumitrescu, impresionat de un antrenor din Liga 1: "E unul dintre cei mai buni pe organizarea de joc"

Ilie Dumitrescu alexandru pelici CS Mioveni Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 10 Februarie 2022, 09:10
Data actualizarii: Joi 10 Februarie 2022, 09:14

CS Mioveni a remizat cu Farul Constanța, scor 1-1 și are o serie de șase partide fără înfrângere. 

Formația antrenată de Alexandru Pelici s-a depărtat de zona retrogradării, iar Ilie Dumitrescu consideră că tehnicianul argeșenilor are un rol important pentru evoluția echipei.

"Pentru mine, Pelici este unul dintre cei mai buni antrenori din Liga 1 pe organizarea de joc, pe faza defensivă. Pe viitor, ar trebui să se gândească mai multe cluburi la băiatul ăsta. Dacă ar avea și ceva jucători... E unul dintre favoriții mei, apropo de modul în care interpretează jocul pe faza defensivă.

Această echipă nu s-a apărat aproape de 16 metri, ci în funcție de purtătorul de balon al echipei adverse. Eu am văzut-o că făcea presing la 30 de metri, la 40 de metri, la 50 de metri, distanța mică între compartimente, o echipă agresivă. 

Acoperă foarte bine zonele și toată lumea participă la faza defensivă. Sunt momente când este cu toată echipa sub minge, adică toți jucătorii au mingea în față, deci este un adversar complicat. Am văzut-o pe Voluntari incapabilă să-și creeze faze de gol", a declarat Ilie Dumitrescu la DigiSport.

CS Mioveni se află pe locul 12 în campionat, cu 27 de puncte, la doar un punct în urma celor de la Chindia Târgoviște, aflați pe poziția 11. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!