Deși a jucat destul de puțin în meciurile din campionat, iar fotbalistul a spus în repetate rânduri că are nevoie să joace constant pentru a-și recăpăta forma, Dennis Politic a început pe bancă și meciul de la Arad din Cupa României.
Ilie Dumitrescu: ”Din ce aud, Politic nu se antrenează la capacitate maximă!”
Ilie Dumitrescu s-a arătat surprins de faptul că Dennis Politic nu a fost titularizat pentru meciul din Cupa României.
Fostul mare atacant român susține că a primit unele informații conform cărora fotbalistul transferat de campioana României de la rivala Dinamo nu se antrenează la capacitate maximă.
Ilie Dumitrescu nu își explică motivul pentru care Dennis Politic nu face față exigențelor de la FCSB și a mărturisit că speră ca cineva din tabăra roș-albaștrilor să vină cu lămuriri.
”Pe mine mă surprinde Politic, Politic este pe bancă. Nu înțeleg de ce nici în seara asta nu joacă Politic. Asta e o enigmă, pentru că, din ce aud, din ce informații mai am și eu, nu se antrenează la capacitate maximă, la intensitate maximă. Cred că are o reținere, are ceva, poate o să ne lămurească și pe noi cineva la un moment dat. Ăsta ar fi fost un prilej extraordinar să prindă minute”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
- În acest sezon, Dennis Politic a strâns doar 597 de minute în cele 22 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul celor de la FCSB.
- Trei goluri a marcat Dennis Politic pentru FCSB.