Pe finalul primei reprize, arbitrul Federico Di Penna i-a arătat al doilea cartonaș galben lui Kalulu, pentru un fault comis asupra lui Bastoni, deși a fost o simulare clară a jucătorului de la Inter. Dacă Bastoni ar fi fost avertizat, echipa lui Cristi Chivu ar fi rămas în zece jucători.
Chiellini îi cere demisia lui Rocchi
Giorgio Chiellini, legendarul fundaș al lui Juventus, a explodat după eroarea gravă de arbitraj din Derby d’Italia. Oficialul Bătrânei Doamne a transmis că o astfel de eroare este extrem de gravă, mai ales că a influențat decisiv rezultatul partidei, având în vedere că Juventus a evoluat în inferioritate numerică mai bine de o repriză.
Drept urmare, așa cum Sport.ro a arătat aici, Chiellini a cerut o schimbare a protocolului VAR, astfel încât să se poată interveni și în cazuri precum cel din meciul de pe ”Giuseppe Meazza”.
De altfel, Chiellini i-a cerut președintelui Comisiei de Arbitri din Italia, Gianluca Rocchi, să demisioneze.
”Rocchi? Este evident: există un grup care nu funcționează. Cine trebuie să își asume responsabilitatea și să spună că face un pas înapoi ar trebui să o facă. vom vedea ce se va întâmpla. Astăzi nici măcar nu a fost la stadion pentru un meci ca acesta. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Protocolul trebuie schimbat, în seara aceasta a fost dovada, dar există și alte modalități de a evita greșeli ca acestea, decizii pripite precum cea din această seară”, a spus Chiellini în fața reporterilor.