Ilie Dumitrescu a dat verdictul! Echipa mai bună în meciul FCSB - Farul Constanța

FCSB Farul Constanta Ilie Dumitrescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 05 Februarie 2024, 22:12
Data actualizarii: Luni 05 Februarie 2024, 22:25

FCSB a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, scor 1-1, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Ilie Dumitrescu a făcut o analiză a meciului disputat pe Arena Națională, declarând că FCSB a fost superioară adversarului.

"Au fost momente bune pentru FCSB. FCSB a fost mult peste Farul, și-a creat situații importante de gol. După intrarea lui Coman a existat un plus pe faza ofensivă, plus ratările lui Radaslavescu. 

Nu am fost de acord cu schimbarea cu Lixandru. Cât au jucat Lixandru cu Șut în fața apărării, foarte greu să creezi faze de atac.

Alhassan a făcut un meci bun, a fost activ, dar se vedea că nu mai are resurse la un moment dat. Cred că el trebuia înlocuit, nu Lixandru", a declarat fostul internațional, la Digi Sport. 

FCSB - Farul Constanța s-a încheiat 1-1

Liderul a deschis scorul după pauză, prin Baba Alhassan (55), la primulq gol în tricoul roş-albaştrilor. Farul Constanța a egalat in extremis, prin Ionuţ Larie (90+5 - penalty), lovitura de pedeapsă fiind acordată, în urma arbitrajului video, după o fază neclară, un duel între Joyskim Dawa şi doi adversari, Mihai Popescu şi Dragoş Nedelcu.

FCSB a dominat prima repriză şi şi-a creat mai multe ocazii de gol, cele mai clare fiind ratate de Alexandru Băluţă (33) şi Baba Alhassan (38).

În min. 58, Farul a pornit pe contraatac, iar Louis Munteanu a marcat din centrarea lui Damien Dussaut, însă golul a fost anulat de VAR pentru un offsaid milimetric.

Gazdele au avut şansa desprinderii pe final, dar Eduard Radaslavescu a ratat din careu în două rânduri (minutele 88, 89). La ultima fază a meciului, FCSB putea obţine victoria, însă lovitura de cap a lui Joyskim Dawa a trecut puţin pe lângă poartă, după cornerul executat de Florinel Coman (90+11).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!