Iftime, sceptic cu privire la noul stadion al lui FC Botoșani. Ce a spus patronul clubului

FC Botosani Cosmin Andrei valeriu iftime Superliga Valeriu Iftime
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 01 Octombrie 2022, 12:15
Data actualizarii: Sambata 01 Octombrie 2022, 12:14

Valeriu Iftime a vorbit despre noul stadion al lui FC Botoșani care s-ar construi în locul actualei arene.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat că documentația pentru construirea noului stadion din oraș este în lucru, iar Valeriu Iftime și-a exprimat scepticismul cu privire la acest aspect.

Patronul clubului FC Botoșani a evidențiat faptul că încearcă de câțiva ani buni să primească avizul în ce privește construirea stadionului, însă întotdeauna au existat diverse probleme care au sistat procesul.

Iftime: „Mă lupt de 7 ani pentru asta”

„Eu m-aș bucura foarte mult să se facă un stadion nou, vă dați seama. Mă lupt de 7 ani pentru asta, dar mereu au existat diverse probleme. Chiar și anul trecut au fost discuții și totul părea rezolvat, mai era un pas, dar mi-a spus domnul primar că nu poate termina documentația necesară pentru a fi trimisă la CNI.

Eu sper că după noile promisiuni, totul să se rezolve. Dar vă zic sincer, sunt sceptic. Până nu văd documentația rezolvată și trimisă la CNI...De acolo, mai sunt și alți pași de făcut, dar măcar să rezolvăm această problemă incipientă.”, au fost cuvintele lui Valeriu Iftime, potrivit Digi Sport.

Ce a spus Cosmin Andrei

„Este în lucru documentaţia, s-au apucat de proiectarea stadionului, au făcut foraje, sondări. Lucrează la expertize.

Mai avem două luni până primim documentaţia pe care o vom depune la CNI.  Va fi un stadion nou cu o capacitate între 10.000 şi 12.000 de locuri, cu multiple facilităţi.

Va fi atacată şi zona dinspre bulevard, aşteptăm propunerea proiectantului. Vom avea un număr generos de locuri de parcare”, a spus Cosmin Andrei, pentru BTOnline.

FC Botoșani este pe locul 12 în Liga 1, cu 12 puncte. Pentru gruparea pregătită de Mihai Teja urmează meciul de pe teren propriu, cu Universitatea Cluj.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!