"I-am dezmembrat!". Reacția genială a lui Gigi Becali despre victoria categorică a FCSB-ului cu Dinamo 

FCSB Dinamo Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 13 Septembrie 2021, 13:39
Data actualizarii: Luni 13 Septembrie 2021, 14:19

FCSB s-a impus cu 6-0 în fața marii rivale, Dinamo, în etapa a opta din Liga 1.

Patronul echipei a fost entuziasmat de succesul obținut de FCSB, mărturisind că acesta este doar începutul, mai ales că jucători importanți ai formației sunt indisponibili din cauza accidentărilor. 

"Ce să mai comentam? I-am dezmembrat. Îmi e milă de Dinamo, dar îi băteam rău și dacă rămâneau în 11. V-am spus și înainte de meci că nu am emotii. Dinamo se va bate la salvarea de la retrogradare cu tot cu Torje al lor și cu cine au mai adus ei acum. Dinamo de acum nu mai e Dinamo de pe timpul lui Borcea.

Edi le-a predat o lecție tactică și puteam să le dam 8 sau 9 goluri. Dinamo nu a contat și nu a avut nicio ocazie de gol. Când vor intra la noi Budescu, Coman și Tănase o să îi distrugem pe toți. S-a văzut experiența de pe teren a lui Keșeru. Aveți răbdare că eu v-am spus că CFR nu este campioană, iar noi vom recupera", a declarat Gigi Becali, potrivit ProSport.

Giani Kiriță, dezamăgit de prestația lui Dinamo
 

Component al echipei într-o perioadă în care exista o conducere multicefală la Dinamo, Kiriță știe și ce înseamnă strategia unor oameni care pot da o direcție echipei într-o perioadă plină de frământări. Intrat în direct la Ora Exactă în Sport de la Pro X, Kiriță a scos pe tapet câteva probleme identificate. 

"E și mai greu să privești un astfel de meci din afară. N-am fost la stadion, pentru că am simțit că o să fie ceva rău. E greu de tot să accept această înfrângere. Problemele sunt în trecut, nu doar la meciul acesta. Rezultatul reprezintă ceea ce s-a întâmplat greșit în trecut. Anul acesta va fi cel mai greu din istoria clubului. Dacă nu se mai fac niște transferuri rapid, se va duce jos", a declarat acesta la Ora Exactă în Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!