Rapid este lider cu 35 de puncte, urmată surprinzător de FC Botoșani, cu 33 de puncte. Podiumul este completat de Universitatea Craiova, cu 32 de puncte. Sub olteni se află Dinamo, iar pe locul 5 este FC Argeș, nou-promovată și revelația sezonului. Farul ocupă locul 6.
În schimb, marile favorite la titlu sunt în picaj. FCSB și CFR Cluj au un sezon de uitat: campioana en-titre e abia pe locul 10, cu 21 puncte, la două lungimi de CFR Cluj, clasată pe 11.
Gregory Tade, dat pe spate de un fotbalist din Superliga: „Calitate incredibilă!”
La CFR, Ciprian Deac, ajuns la 39 de ani, continuă să fie un reper. Winger-ul a bifat opt meciuri în acest sezon și a reușit o pasă decisivă. Deac se află în a treia sa aventură în Gruia și rămâne legenda clubului cu 505 meciuri, 90 de goluri și 118 assisturi.
Sport.ro a stat de vorbă cu Gregory Tade, fost golgheter al Ligii 1 și fost coleg cu Deac la CFR. Francezul nu a stat pe gânduri și l-a elogiat pe mijlocașul ardelenilor.
„Deac e un jucător mai bun decât mine, ca fotbalist complet. Ce fac eu, el nu poate, dar ce face el cu stângul și cu centrările lui, eu nu pot. Pasele lui, calitatea lor… incredibilă”, a spus Gregory Tade pentru Sport.ro.
Cei doi nu au fost doar colegi în teren, ci și vecini în Cluj-Napoca, după cum Gregory Tade a povestit într-un interviu amplu acordat Sport.ro.
Unul dintre cei mai spectaculoși atacanți ajunși în Liga 1, francezul s-a lansat în România la CFR Cluj, unde a avut sezonul carierei. În 2014/15 a devenit golgheterul Ligii 1, cu 18 goluri.
A marcat 23 de goluri și a dat patru assisturi pentru CFR, apoi FCSB a plătit 500.000 de euro pentru el. La București nu a confirmat așteptările, iar după o perioadă scurtă a plecat, bifând ulterior episoade în Qatar, Israel și Dinamo. În tricoul „câinilor” nu a apucat să joace niciun minut.