PSG a început mai bine și returul, după ce Ousmane Dembele a înscris în minutul 3. Tot francezul a fost protagonistul unui moment mai delicat.
Cazul "bricheta" în Champions League
În minutul 34 al meciului Bayern - PSG, spiritele s-au încins după ce Ousmane Dembele a fost luat la țintă de fanii germani. Balonul de Aur a vrut să execute o lovitură de la colț, dar în direcția sa au început să zboare pahare de plastic.
La un moment dat, o brichetă roșie a ajuns în apropierea jucătorului. Dembele nu a fost lovit, dar a luat bricheta de jos și a plecat în direcția arbitrului.
Centralul portughez Joao Pinheiro a luat bricheta și a predat-o arbitrului de rezervă. Portarul lui Bayern, Manuel Neuer, a încercat să calmeze situația. Mai întâi i-a făcut semn lui Dembele să se liniștească, apoi le-a cerut suporterilor să nu mai arunce cu obiecte pe teren. Și Luis Diaz a încercat să îi explice lui Dembele că nu s-a întâmplat nimic grav.
Momentul ne aduce aminte de celebrul caz "Bricheta", din 2008. Atunci, FCSB a câștigat un derby cu Rapid la "masa verde".
Ce s-a întâmplat în 2008
În sezonl 2007/2008, Rapid și FCSB încercau să o prindă pe CFR Cluj în cursa pentru titlu. Cele două rivale s-au înfruntat în Giulești în primăvara anului 2008, dar meciul a fost decis la comisii.
Rapid conducea cu 1-0 în momentul în care arbitrul Alexandru Deaconu a fluierat finalul partidei, în minutul 74. Acest lucru s-a întâmplat după ce două brichete l-au lovit pe centralul Deaconu.
Ulterior, FCSB (n.r Steaua la acel moment) a câștigat derby-ul la "masa verde", scor 3-0.