După eșecul cu CFR Cluj, Gigi Becali declara că Aymen Boutoutaou nu va mai fi titular la FCSB. Finanțatorul roș-albaștrilor se arăta total dezamăgit de prestația fotbalistului francez și anunța că David Miculescu îi va lua locul jucătorului în primul 11.
Gigi Becali, replică pentru MM Stoica și verdict pentru fotbalistul trecut pe banca de rezerve la FCSB: ”Nu stăm după el!”
FCSB a înregistrat primul eșec în acest sezon din Superliga în etapa a șasea, în Gruia, contra lui CFR Cluj, scor 0-1.
În meciul cu CFR Cluj, Boutoutaou a părăsit terenul la pauza partidei. La o zi după eșecul din Gruia, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB i-a luat apărarea fotbalistului francez și a mărturisit că, în opinia sa, Boutoutaou a fost unul dintre cei mai periculoși jucători din ofensiva roș-albaștrilor.
În același timp, oficialul fostei campioane a României susținea că cei din staff-ul tehnic nu se pot împotrivi dorințelor lui Gigi Becali și lansa o remarcă acidă la adresa patronului de la FCSB: ”Nu există om în istoria fotbalului care după fiecare meci să iasă și să-și facă jucătorii praf”, spunea Mihai Stoica zilele trecute.
În replică, Gigi Becali a transmis că acceptă când angajații săi au alte păreri, însă va face, oricum, așa cum își dorește. În ceea ce îl privește pe Aymen Boutoutaou, Gigi Becali a anunțat că nu și-a pierdut răbdarea cu fotbalistul francez, însă se va ține de cuvânt, iar fotbalistul ajuns în această vară la FCSB nu va mai fi titular. Totuși, Becali este convins că, la un moment dat, îi va da șansa lui Boutoutaou să arate ce poate pe teren.
”Eu nu sunt împotriva oamenilor mei care au păreri. Dacă MM Stoica are o părere, eu o respect. Numai că eu nu sunt de aceeași părere. Eu nu am nevoie să se dea șapte inși cap în cap.
Eu am nevoie să nu dai niciun cap în cap și am nevoie să dai pasă de gol sau gol. Dacă te dai cap în cap, nu e problema mea. Nu mi-am pierdut încrederea în Boutoutaou. Îl mai așteptăm, nu vreau să-l descurajez pe băiat, dar nu stăm după el. Nu vom sta după el. Îi va veni rândul iar să demonstreze”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News











