Gigi Becali FCSB MM Stoica Liga 1

Gigi Becali, trădat de fotbaliștii săi! Numărul jucătorilor vaccinați de la FCSB a crescut considerabil

A crescut numărul fotbaliștilor de la FCSB care au ales să se imunizeze împotriva coronavirusului.

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 16 Ianuarie 2022, 18:39
Data actualizarii: Duminica 16 Ianuarie 2022, 18:50

Dacă în octombrie 2021 Gigi Becali susținea că doar doi jucători de la FCSB se vaccinaseră până în acel moment (unul dintre ei fiind Constantin Budescu, care între timp a plecat de la echipă), MM Stoica a anunțat că în momentul de față nu mai puțin de șapte fotbaliști ai vicecampioanei au ales să-și administreze serul anti-Covid.

„Avem șapte vaccinați și opt trecuți prin boală. 15 dintr-un lot de 28, care suntem acum. Ceilalți, toți, cu o singură excepție, au făcut în 2020, dar riscul de reinfectare e mult mai mic decât riscul de infectare al unuia care n-a făcut. Pe protocol, la două săptămâni se face testarea, la fiecare 14 zile. Noi facem joi, o să facem apoi joi, peste două săptămâni”, a spus MM Stoica la TelekomSport.

Gigi Becali, împotriva vaccinării

Patronul FCSB și-a sfătuit fotbaliștii să nu se vaccineze împotriva coronavirusului.

„FCSB nu se vaccinează! De la noi, doar Budescu și încă cineva au făcut vaccinul. Eu nu le interzic, dar ei știu de la patron că nu e bine și îl iubesc și îl ascultă pe patron.

Nici pe cei din familie nu i-am obligat să nu se vaccineze. Dar le-am zis că nu mă vaccinez nici cu glonț la cap. Atunci, s-au gândit că poate e ceva periculos”, spunea Gigi Becali toamna anului trecut - mai multe detalii AICI!

Modifică setările cookies