Într-o perioadă dificilă pentru constănțeni, care luptă pentru evitarea retrogradării, Becali își exprimă sprijinul necondiționat.
Într-o intervenție telefonică la Fanatik, omul de afaceri a recunoscut că și-a schimbat obiceiurile și că acum trăiește intens partidele echipei de la malul mării, sperând ca aceasta să prindă un loc de cupă europeană.
"Ce pot să spun eu decât că niciodată nu m-am uitat la Viitorul sau Farul cum mă uit acum. Adică mă uit cu rugăciune cum ar veni. Mă uit cu emoție că vreau ca Gică să intre în cupele europene. Să dea locul 10 și dacă rămâne pe 10 să prindă baraj de cupe europene", a spus Gigi Becali.
Farul, victorie importantă și speranțe europene
Declarațiile lui Becali vin într-un context în care Farul, după un sezon sub așteptări în care a ratat play-off-ul, a obținut o victorie crucială în deplasare cu Petrolul (1-0). Constănțenii au primit recent și licența pentru cupele europene și păstrează șanse teoretice de a ajunge în Conference League, dacă termină pe locurile 9 sau 10.
Patronul FCSB este convins că echipa lui Hagi nu va avea probleme cu retrogradarea. Mai mult, acesta a analizat posibilul traseu al constănțenilor spre Europa.
"Nu retrogradare, nu se pune problema. Hermannstadt nu are licență, Petrolul nu are. Sepsi și Farul, dacă rămâne Gică pe 10 poate să joace barajul între ele și apoi cu locul 4. E posibil cu Șumudică (n.r. - referire la Rapid). E greu să vii din play-out. Pe Sepsi o bate Gică, dar după este greu să joci…", a mai spus Becali.