După 2-2 în meciul tur din Scoția, campioana României joacă meciul sezonului pe Arena Națională. Dacă va reuși să treacă de Aberdeen, FCSB se va califica, pentru al doilea an la rând, pe tabloul principal din UEFA Europa League, performanță care ar aduce peste șapte milioane de euro din start în conturile clubului.
Înainte de meciul decisiv pentru calificare, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a anunțat că este gata să plătască o sumă-record pentru clubul său în schimbul lui Louis Munteanu (23 de ani), 4,5 milioane de euro!
Gigi Becali e gata să-l transfere pe Louis Munteanu
Becali vrea să profite de situația tensionată în care a ajuns CFR Cluj, care este ca și eliminată din Conference League și, recent, și-a schimbat și antrenorul. Chiar și așa, este greu de crezut că omologul său, Neluțu Varga, va accepta suma propusă de campioana României.
”Eu am dat patru milioane, nu? Am dat și încă 500.000, 4,5 milioane. Dacă-l dă, îl iau. Dacă nu-l dă, nu-l iau”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.
În sezonul precedent, Louis Munteanu a evoluat în 42 de partide pentru cei de la CFR Cluj, în toate competițiile. A reușit să înscrie de 25 de ori, a bifat trei assist-uri și a câștigat titlul de golgheter al campionatului.
- În prezent, site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de cinci milioane de euro.