După eșecul cu FC Basel din faza principală Europa League, scor 1-3, Gigi Becali a anunțat că transferul lui Louis Munteanu a picat după ce a discutat personal cu fotbalistul și a aflat salariul cerut de fotbalist pentru a semna cu FCSB, 60.000 de euro.

Gigi Becali: ”Munteanu vrea să ia 5 milioane de euro la semnătură!”

Patronul roș-albaștrilor a dezvăluit că era dispus să îi ofere atacantului un salariu de 30.000 de euro, la fel ca cel al lui Florin Tănase, însă suma încasată de Munteanu ar fi ajuns la 45.000 de euro cu tot cu bonusuri.

Becali susține însă că Munteanu are alte planuri. Finanțatorul de la FCSB susține că Munteanu vrea să își ducă la bun sfârșit contractul cu CFR Cluj, să rămână liber de contract și să încaseze o sumă de 5 milioane de euro la semnătură din partea clubului care îl va dori la acel moment.

Vom aduce vreo patru jucători: fundaș central, mijlocaș, fundaș stânga, poate chiar doi mijlocași, poate doi fundași centrali. N-are rost să vorbim acum, e devreme. Sunt numai discuții, ce rost are, cu Louis Munteanu și Emerllahu era făcută 99%, pe urmă a căzut.

Da (n.r. transferul lui Louis Munteanu a căzut pentru că atacantul a cerut salariu 60.000 de euro). Păi, bă, nu pot să îți dau mai mult de 30.000, că are Tănase 30.000. Îi dădeam bonusuri. Eu îi dădeam 30.000 și făceam în așa fel încât să ajungă la 45.000 cu primele ce calificare. N-are rost să vorbim acum. La CFR are 21.000 de euro salariu.

Ce ne interesează pe noi, nu e nicio supărare, orice om poate să spună da sau nu. Am vorbit eu cu el. E posibil, am auzit niște zvonuri, că mai are doi ani de contract.

Mi-a zis cineva: ’Bă, vezi că el vrea să mai stea doi ani, până face 25 de ani, să rămână liber de contract și să ia 5 milioane la semnătură’. Așa mi-a spus cineva, că vrea să ia bani la semnătură. Eu așa am auzit”, a spus Gigi Becali la Digisport.