Corona Brașov a anunțat oficial transferul fostului internațional. Noua echipă a lui Grozav evoluează în Liga 3 și are un proiect ambițios, din care fac parte mai mulți jucători importanți, precum Alexandru Mateiu, Bogdan Rusu sau Rareș Enceanu.
Grozav a fost dorit în această vară și de Unirea Alba Iulia, dar în cele din urmă a ales să se transfere la Brașov, deoarece acolo activează și soția sa, handbalista Sorina Grozav.
Gicu Grozav, prezentat oficial la Corona Brașov
"Gicu Grozav este noul jucător al Coronei Brașov!
Echipa noastră de fotbal își întărește atacul prin semnarea lui Gicu Grozav, un fotbalist de top, cu o experiență uriașă în Superligă, în campionate externe și la echipa națională!
Gicu vine de la Petrolul Ploiești, unde a fost căpitan și golgheter, marcând 54 de goluri în cele 4 sezoane petrecute la echipa prahoveană. În plus, atacantul are 30 de selecții și 5 goluri pentru prima reprezentativă a României.
El și-a început cariera la Unirea Alba Iulia, de unde a fost transferat de Standard Liège în 2010, evoluând ulterior pentru Universitatea Cluj, Terek Grozny, Dinamo București, Karabükspor, Bursaspor, Kisvárda, Diósgyőr și MTK Budapesta. În palmaresul său se regăsesc două trofee: Cupa Belgiei cu Standard Liège și Cupa României cu Petrolul.
Bun venit la Corona și mult succes în noul sezon!", au scris cei de la Corona.
Grozav a evoluat pentru Petrolul în două perioade, între 2012 și 2014, respectiv între 2022 și 2026. În total, atacantul a adunat 210 meciuri în tricoul ploieștenilor și a marcat 54 de goluri.
De-a lungul carierei, Grozav a mai evoluat pentru Universitatea Cluj, Dinamo București și Unirea Alba Iulia, iar în străinătate a jucat în Belgia, Rusia, Turcia și Ungaria.
Fostul internațional român are și 30 de selecții pentru echipa națională, pentru care a înscris de cinci ori.