Gică Popescu vrea „perlele” de la Farul să prindă transferul la FCSB: „Problema e asta”

FCSB Farul Constanta Gica Popescu Superliga Gică Popescu
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 06 Iulie 2023, 17:24
Data actualizarii: Joi 06 Iulie 2023, 17:23

Farul Constanța a câștigat ediția 2022/23 a Superligii României.

Echipa de la malul mării a terminat pe prima poziție în clasament cu 53 de puncte. După 10 etape disputate în play-off, formația dirijată de Gheorghe Hagi a înregistrat șase victorii, trei rezultate de egalitate și o înfrângere.

Gică Popescu vrea „perlele” de la Farul să prindă transferul la FCSB: „Problema e asta”

  • Andrei Borza și Adrian Mazilu au făcut un sezon fantastic în echipamentul Farului Constanța și au început să prezinte interes

Gică Popescu, președinte la Farul, a remarcat faptul că și-ar dori ca cei doi jucători să evolueze pentru FCSB sau CFR Cluj, însă prețurile tinerilor de mare perspectivă sunt exagerate pentru cluburile din campionatul României.

„Borza și Mazilu, la FCSB? Ei sunt doi fotbaliști foarte buni, care au demonstrat că au o anumită valoare. Prețurile lor au crescut și au ajuns la un nivel. Mi-aș dori ca FCSB și Gigi Becali să poată cumpăra fotbaliști de la Farul, cum mi-aș dori ca și CFR Cluj să poată face asta.

Problema este că jucătorii tineri, cu potențial foarte mare, au prețuri ridicate și nu cred că la această oră există vreo echipă din România capabilă să suporte astfel de sume”, a spus Gică Popescu, potrivit ProSport.

Farul Constanța, în perioada de mercato

Veniri - Amine Benchaib (25 de ani / mijlocaș ofensiv / Belgia, Maroc / CS Mioveni / liber de contract), Diogo Queiros (24 de ani / fundaș central / Portugalia / FC Famalicao / liber de contract), Marco Borgnino (25 de ani / mijlocaș stânga / Argentina, Italia / Atletico de Rafaela / liber de contract), Rivaldinho (28 de ani / atacant / Brazilia / CSU Craiova / liber de contract), Nicolae Carnat (25 de ani / extremă dreapta / România / CS Mioveni / liber de contract), Damien Dussaut (28 de ani / fundaș dreapta / Martinica, Franța / liber de contract), Fabio Vianna (24 de ani / fundaș stânga / Portugalia / CFC Argeș / liber de contract), Ionuț Vînă (28 de ani / mijlocaș central / România / CSU Craiova / liber de contract), Zorhan Bassong (24 de ani / fundaș stânga / Canada, Belgia / CFC Argeș / liber de contract), Ștefan Pacionel (24 de ani / mijlocaș central / România / CSA Steaua / liber de contract)

Reveniri după împrumuturi - Florian Haită (22 ani / extremă dreapta / România / FC "U" Cluj), David Matei (18 ani / fundaș dreapta / România / Unirea Dej), Răzvan Matiș (22 de ani / extremă stânga / România / Unirea Dej), Gabriel Buta (21 de ani / fundaș central / România / Unirea Dej), Robert Mustacă (20 de ani / extremă dreapta / România / Unirea Slobozia), Denis Bujor (18 ani / extremă dreapta / România / Unirea Slobozia), Ștefan Bodișteanu (20 de ani / mijlocaș ofensiv / România / CSA Steaua), Alexandru Sima (21 de ani / fundaș stânga / România / CSA Steaua), Antonio Vlad (22 de ani / fundaș central / România / Corvinul Hunedoara), Alexandru Georgescu (21 de ani / fundaș dreapta / România / Gloria Bistrița), Denis Curea (19 ani / mijlocaș stânga / România / CSC Dumbrăvița), Alexandru Pop (23 de ani / extremă dreapta / România / Unirea Dej), Alexandru Negrean (22 de ani / mijlocaș central / România / SCM Zalău)

Plecări - Vlad Morar (29 de ani / atacant / România / contract încheiat) *, Carlo Casap (24 de ani / mijlocaș central / România / contract încheiat), Rolandas Baravykas (27 de ani / fundaș dreapta / Lituania / contract încheiat), Denis Alibec (32 e ani / atacant / România / contract încheiat), Ștefan Bodișteanu (20 de ani / mijlocaș ofensiv / România / Oțelul Galați / împrumutat)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!