După 28 de etape desfășurate în sezonul regulat, echipa pregătită de Costel Gâlcă se situează pe locul 3 în clasamentul Superligii României cu 52 de puncte.

Pentru Rapid urmează meciul cu Unirea Slobozia din etapa #29, de luni seară, de la ora 19:30. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro și Facebook Sport.ro.

Gâlcă a spus cine merită să fie în play-off: ”Uneori imprevizibil, nu?”

La conferința de presă premergătoare duelului de luni, Costel Gâlcă a fost întrebat și de play-off și a evidențiat că FC Argeș merită cel mai mult să ajungă în primele 6.

Un singur spot mai e disponibil pentru play-off, iar bătălia finală se va da între FC Argeș, FCSB, FC Botoșani și Oțelul.

”Nu știu cine vine în play-off, e o luptă strânsă, am mai spus-o și în alte conferințe, FC Argeș merită să fie acolo, cu siguranță au opțiunile lor, mai sunt meciuri de jucat, fotbalul e uneori imprevizibil. 

Sunt puține puncte între echipele de sus, vedem ce va fi, cum vor aborda echipele meciurile, cu siguranță vor fi decisive primele 4-5 meciuri din play-off”, a spus Costel Gâlcă.