Cele două echipe își dau întâlnire în semifinalele Cupei României. Partida dintre Dinamo și Universitatea Craiova va putea fi urmărită în format LIVE TEXT atât pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.

Filipe Coelho l-a descris într-un singur cuvânt pe Zeljko Kopic înainte de Dinamo - Craiova: ”Ne cunoaștem foarte bine”

La conferința de presă premergătoare meciului, Filipe Coelho, antrenorul oltenilor, a evidențiat că Zeljko Kopic e un antrenor bun și că Universitatea Craiova va avea parte de un adversar dificil.

Portughezul a explicat și că semifinala Cupei României e deosebit de importantă pentru echipa din Bănie, spunând că fotbaliștii au muncit din greu să ajungă în punctul în care sunt acum în actuala stagiune.

”E un meci important, am muncit din greu în această competiție pentru a ajunge în semifinale, iar acum o să dăm totul pentru a ajunge în finală. Știm că vom avea parte de un adversar bun, cu un antrenor bun. Sper ca pe stadion să fie o atmosfere extraordinară.

Este un meci de Cupă, deci este diferit față de unul din campionat. Ne cunoaștem foarte bine. Nu avem timp să schimbăm foarte multe pentru acest meci.

Am avut o perioadă scurtă de pregătire a acestui meci. Am avut la dispoziție o singură sesiune de antrenament cu tot lotul. La începutul săptămânii am încercat să recuperăm jucătorii, iar mâine o să vedem cine va fi apt.

Atmosfera este foarte bună, mai ales după o victorie. Trebuie să rămânem echilibrați. Uneori putem să pierdem, dar trebuie să ne facem munca în continuare. Ne concentrăm pe prezent tot timpul, luăm fiecare meci în parte”, a spus Coelho.

Ultima întâlnire dintre Dinamo și Universitatea Craiova a avut loc în urmă cu o lună, în a doua etapă din play-off. La capătul celor 90 de minute, oltenii s-au impus cu 1-0 în fața ”câinilor”.