LIVE TEXT FCU Craiova - Univ. Craiova 0-2 | Dan Nistor le-a adus victoria oaspeților. Un suporter a decedat în tribune, după ce a suferit un infarct

Universitatea Craiova FCU Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 03 Octombrie 2021, 22:42
Data actualizarii: Luni 04 Octombrie 2021, 00:07
FCU Craiova a capitulat, pe teren proriu, în fața Universității Craiova, scor 0-2, în etapa a unsprezecea a Ligii 1.

FCU Craiova - Universitatea Craiova 0-2

Meciul dintre FCU Craiova și Universitatea Craiova a început mai slab decât se aștepta multă lume. În startul partidei s-a jucat mult pe contre, însă niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să ajungă periculos în fața porții.

Cele două goluri ale meciului au fost marcate în repriza secundă. În minutul. 47, Dan Nistor a profitat de o eroare comisă de Diallo în marginea careului de 16 metri și a marcat cu un șut spectaculos. Nistor a mai ieșit o dată la rampă în minutul 85, când i-a oferit o pasă de geniul lui Baiaram, care l-a învins cu sânge rece pe portarul Popa.

S-a încheiat 0-2, iar în urma acestui rezultat, Universitatea Craiova ocupă locul cinci în clasament, în timp ce trupa lui Mutu ocupă locul 13.

Meciul a fost marcat de un eveniment nefericit. Din păcate, unul dintre suporterii lui FCU Craiova s-a stins din viață, după ce a suferit un infarct înainte de startul meciului.

FINAL

Min. 85: GOOOL Universitatea Craiova! Dan Nistor îl angajează perfect pe Baiaram, care pătrunde în centru și îl execută fără emoții pe Popa.

Min. 72: Cojocaru i-a arătat cartonașul roșu lui Compagno, după ce acesta i-a dat o palmă peste cap lui Pigliacelli.

Min. 47: GOOOL Universitatea Craiova! Dan Nistor profită de o gafă comisă de Diallo și șutează imparabil din marginea careului de 16 metri.

Min. 46: Start în repriza secundă!

PAUZĂ

Min. 44: Ocazie Universitatea Craiova! Nistor îl angajează excelent pe Ivan, care avansează în flancul stâng, însă șutează slab din marginea careului de 16 metri.

Min. 26: Screciu vede cartonașul galben, după un fault grosolan comis asupra lui Negru.

Min. 13: Fumul s-a ridicat, iar meciul a fost reluat.

Min. 10: Meciul a fost întrerupt de centralul partidei, după ce suporterii Universității Craiova au aruncat cu torțe pe teren.

Min. 1: Start în prima repriză!

UPDATE | Suporterii de la Peluza Nord au încercat să-i atace pe suporterii lui FCU, aflați în Tribuna 2, însă jandarmii au intervenit rapid și au dispersat cele două grupuri.

UPDATE | Momente de panică în tribunele stadionului din Craiova! Un suporter aflat la Tribuna 1 a intrat în stop cardio-respirator. Medicii luptă să-i salveze viața.

ECHIPELE DE START

FCU CRAIOVA 1948: D. Popa - Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert - Paramatti, D. Albu, Asamoah, Bauza - Sidibe, Compagno; Rezerve: Cobrea, Bușu, Gajic, Vl. Pop, Blidar, Raicea, Bălan, Ondaan, Van Durmen; Antrenor: Adrian Mutu

CSU CRAIOVA: Pigliacelli - Vlădoiu, Găman, Screciu, Bancu - Nistor, Al. Crețu, L. Houri - Gustavo, Koljic, A. Ivan; Rezerve: Lazar, Vătăjelu, M. Constantin, M. Căpățână, Baiaram, Cîmpanu, Markovic, Fedele, Ivanov; Antrenor: Laurențiu Reghecampf


Cele două cluburi care își revendică istoria Universității Craiova se vor întâlni pentru prima dată. Astfel, „Ion Oblemenco” va găzdui derby-ul etapei a 11-a a Ligii 1.

Echipa condusă de Reghecampf vine după cu o injecție de moral, după ce au eliminat CFR-ul din Cupa României, 1-0, și au demolat Dinamo cu 5-0, în campionat. 

În optimile Cupei României s-a calificat și Craiova lui Mutu, însă în ultimul meci din campionat a bifat doar o remiză, 1-1, cu FC Botoșani.

Niciuna dintre echipele din Bănie nu se află pe locul pe care și-l doresc în clasament, Universitatea Craiova ocupând locul 8, cu 16 puncte, iar FCU poziția a 13-a, cu doar 9 puncte. 

Echipele probabile

FCU Craiova: Popa - Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert - Asamoah, Albu, Van Durmen - Sidibe, Bălan, Bauza 

Universitatea Craiova: Pigliacelli - Conte, Găman, Screciu, Bancu - Nistor, Mateiu, Houri - Gustavo, Ivan, Baiaram

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!