FCU Craiova, favorită în fața Universității? „Echipele sunt apropiate ca valoare. Este posibil orice”

FCU Craiova - Universitatea Craiova Ion Oblemenco Laszlo Balint Pavel Badea Superliga Superliga Jucătorii de la Universitatea Craiova
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 August 2022, 18:33
Data actualizarii: Duminica 07 August 2022, 19:03

FCU Craiova și Universitatea Craiova se vor duela în etapa a patra a Superligii duminică, iar meciul va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro.

FCU Craiova are o poziție mai bună în clasament față de Universitatea, care se află în zona fierbinte. Clubul lui Adrian Mititelu a obținut patru puncte în trei etape, pe când rivala din Dolj doar două puncte. 

Pavel Badea, directorul Universității Craiova, a vorbit înainte de meci despre FCU și a evidențiat că „traversează o perioadă bună”, având în vedere că echipa unde este oficial nu a reușit cele mai bune performanțe în actualul start al stagiunii.

Badea: „Echipele sunt apropiate ca valoare”

„Nu am prea multe de comentat despre acest meci, sper ca cea mai bună echipă să câștige. Toate meciurile sunt grele pentru Universitatea Craiova în acest moment, având în vedere forma și rezultatele din ultima perioadă.

Orice echipă din campionat poate să impună probleme, deoarece este un campionat extrem de echilibrat și echipele sunt apropiate ca valoare. Este posibil orice (n.red. ca FC U Craiova să se impună în fața Universității), având în vedere că traversează o perioadă bună. Este un meci în care oricare dintre cele două poate câștiga.”, au fost cuvintele lui Pavel Badea, potrivit Fanatik.

Universitatea Craiova, până acum în sezonul 2022/23

Craiova a remizat în prima etapă cu Sepsi OSK (2-2), cu 'U' Cluj în cea de-a doua (1-1) și a pierdut pe teren propriu cu Rapid București (0-1). În turul al doilea preliminar al Conference League, trupa lui Laszlo Balint a trecut de Vllaznia (1-1/3-0), iar în primul meci din al treilea tur a pierdut cu 1-0 pe terenul ucrainenilor de la Zorya. 

După partida cu FCU, Universitatea va primi adversara din Conference League pe Ion Oblemenco. Oltenii au nevoie de un rezultat favorabil dacă își doresc calificarea în playoff-ul competiției.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!