Campioana României se află în cantonamentul din Antalya. Roș-albaștrii au ajuns în Turcia duminică dimineața, însă fără Joyskim Dawa.
Joyskim Dawa a ajuns în cantonamentul din Antalya
Fundașul camerunez a fost în vacanță în Japonia și a mers direct în Antalya, însă a ajuns cu întârziere, cu 12 ore mai târziu decât colegii săi.
Dawa nu a mai jucat într-un meci oficial din luna martie, de când a suferit o accidentare gravă la genunchi la un meci alături de naționala Camerunului. Fundașul central a avut nevoie de operație și s-a refăcut complet abia de curând.
În cantonamentul din Antalya, FCSB va disputa un singur meci amical, împotriva celor de la Beșiktaș, adversar care se pregătește în același complex.
După revenirea în România, campioana va relua competiția oficială pe 16 ianuarie, în deplasare cu FC Argeș.