FCSB are din nou "alături" un fost fotbalist uriaș. "Țin din nou cu FCSB. Cu CSA Steaua n-am vreo legătură"

FCSB csa steaua duckadam Helmuth Duckadam Steaua Superliga Primele imagini cu Edi Iordănescu de la antrenamentul FCSB-ului! Antrenorul a început „dictatura militară”
Alecu Mihai
Data publicarii: Joi 19 August 2021, 21:21
Data actualizarii: Joi 19 August 2021, 22:11

Surpriză după numirea lui Edi Iordănescu pe banca roș-albaștrilor. 

Fost oficial al celor de la FCSB, plecat însă din cauza neînțelegerilor cu Gigi Becali, Helmut Duckadam anunță că a început să susțină din nou echipa din Liga 1. Acesta nu uită nici de formația din liga secundă, pe care o atacă subtil.

Duckadam: "Până acum două zile țineam cu UTA"

 

"Până acum două zile, țineam cu UTA. Era singura cu care mai țineam, dar de ieri, țin și cu FCSB din nou. Cu Steaua nu am nicio legătură. Am acasă sigla, mă uit la ea când îmi e dor, dar nu. CSA Steaua e o echipă nou- înființată.

Eu nu sunt judecător. Eu știu cine a continuat. Eu am fost în Europa cu fosta Steaua, actuala FCSB în Europa, pe care toată lumea i-a recunoscut drept fiind continuatoarea. Eu nu mă bag, dar am vrut să spun că de acum două zile țin din nou cu FCSB pentru că a venit Edi Iordănescu.

Cred că este cel mai mare transfer pe care l-a făcut în ultimii doi ani Gigi Becali", a spus Duckadam, pentru digisport.

Edi Iordănescu a fost numit, miercuri, pe banca vicecampioanei FCSB. Acesta a semnat un contract valabil până la finele sezonului și va încasa un salariu de 15 mii de euro pe lună. Dacă va câștiga titlul va mai primi un bonus de 100 de mii de euro.

Edi Iordănescu este antrenorul care i-a adus ultimul titlu de campioană CFR-ului, marea rivală din ultimii ani a clubului patronat de Gigi Becali.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!