După două sezoane petrecute în eșalonul secund, FC Voluntari a reușit să revină în Superliga cu Florin Pîrvu pe banca tehnică. Ilfovenii au ajuns acum la un acord cu tehnicianul privind prelungirea înțelegerii.
Florin Pîrvu a semnat prelungirea contractului cu FC Voluntari
Florin Pîrvu a semnat un contract valabil încă două sezoane cu FC Voluntari.
"Continuăm împreună!
FC Voluntari și antrenorul principal Florin Pîrvu au ajuns la un acord pentru prelungirea colaborării pentru următoarele două sezoane.
După revenirea echipei în SuperLiga României, Florin Pîrvu va continua să conducă banca tehnică a clubului nostru și în sezoanele următoare, obiectivul comun fiind consolidarea și performanța la cel mai înalt nivel.
Mult succes, Mister!", a transmis FC Voluntari.
Florin Pîrvu a mai antrenat în Superliga la Petrolul Ploiești, în perioada februarie 2023 - martie 2024.
Florin Pîrvu, cu ochii în lacrimi după promovarea în prima ligă: „Soţia mea de sus m-a ajutat”
La finalul meciului retur cu FC Hermannstadt, Florin Pîrvu, antrenorul ilfovenilor, și-a lăudat jucătorii pentru meciul pe care l-au făcut și i-a dedicat promovarea în prima ligă soției sale, care nu mai este printre noi.
„Așa cum am spus la început și ați văzut mai devreme, este victoria lor, au muncit tot sezonul. A fost un sezon greu. Cine crede că în Liga 2 este ușor, se înșală.
Meciul a fost pregătit așa cum l-ați văzut în seara aceasta. Mă bucur de reacția pe care au avut-o jucătorii. Mă bucur că am format un grup bun și foarte bun aici la Voluntari, interpretăm foarte bine ceea ce facem la antrenamente. La ce au făcut în această perioadă își merită locul în prima ligă.
Am văzut că fanii au invadat terenul la final, este foarte bine. Aș face o invitație să vină alături de noi și la meciurile din prima ligă, avem nevoie de sprijinul lor, este foarte important pentru viitorul acestei echipe.
Aș vrea să-i mulțumesc fetiței mele pentru tot suportul ei, să mulțumesc părinților mei, să mulțumesc soției mele, care de acolo de sus m-a ajutat și este alături de mine. Mulțumesc oamenilor de aici din Voluntari care nu m-au lăsat când mi-a fost greu și este.
Acum doi ani am ajuns pe final și am retrogradat cu echipa în Liga 2 și aveam o datorie morală față de această echipă. Mă bucur că am reușit eu să-i aduc în prima ligă”, a spus Florin Pîrvu la finalul meciului care a dus-o pe Voluntari în prima ligă.
Oana Alina, soția antrenorului român Florin Pîrvu (49 de ani), a încetat din viață pe 1 iunie 2024, la vârsta de 47 de ani, în anul în care antrenorul a retrogradat cu FC Voluntari în Liga 2.