În ciuda trecutului rapidist și a relației tensionate cu FCSB, antrenorul care o pregătește în prezent pe CFR Cluj ar fi dorit de Gigi Becali la echipă în cazul în care Marius Baciu nu va confirma în următoarele partide.

Marius Șumudică (55 de ani) și-a pregătit chiar și ”terenul” pentru o eventuală trecere la FCSB. Și-a cerut scuze public față de suporterii fostei campioane pentru schimburile de replici avute de-a lungul anilor, dar nucleul galeriei nu a fost impresionat.

Peluza Nord a emis un comunicat oficial și a închis definitiv subiectul Marius Șumudică la FCSB. Din punctul lor de vedere, fostul rapidist nu va fi o variantă pentru banca tehnică.

Peluza Nord FCSB nu vrea să audă de Marius Șumudică

Acum, rămâne de văzut dacă Gigi Becali va ține cont de părerea suporterilor sau va alege să meargă, chiar și așa, pe mâna antrenorului care a câștigat titlul cu Astra Giurgiu în urmă cu zece ani.

”COMUNICAT

Pentru că subiectul Șumudică pare să se transforme într-o telenovelă fără sfârșit, facem o singură precizare, pentru ultima dată!

Nu ne cerem scuze față de Marius Șumudică și nici nu așteptăm scuze din partea lui. Nu ne interesează un schimb de declarații, împăcări publice sau alte episoade ale acestei povești. Poziția Peluzei Nord este simplă și nu s-a schimbat: Marius Șumudică nu este și nu va fi o variantă acceptabilă pentru banca echipei noastre.

Nu este o negociere și nu este începutul unei dezbateri. Este o poziție asumată care nu se va schimba niciodată. Ca să nu mai existe interpretări: mai degrabă ne desființăm și murim în chinuri decât să ajungem să-l acceptăm antrenor la echipa pe care o susținem.

Din partea noastră, subiectul se încheie aici.

Comentariile acestei postări vor fi închise tocmai pentru că nu avem nimic de adăugat și nimic de negociat”, a transmis Peluza Nord.

Clasamentul de acum e peste cel de anul trecut pentru FCSB

În cele nouă runde de până acum, formația pregătită de Marius Baciu a strâns 12 puncte, având trei victorii, trei egaluri și trei înfrângeri. Și, totuși, acest bilanț mediocru nu reprezintă o premieră negativă pentru club. De fapt, nu mai departe de sezonul trecut, FCSB a stat și mai prost în clasament după etapa a noua!

În campania anterioară, FCSB a fost pe 11 din 16 după nouă etape, cu doar 9 puncte și un golaveraj negativ, -3. Și, „decontul“ pentru acest parcurs dezolant a venit la finalul sezonului regulat, atunci când FCSB a ajuns în play-out. Adică, un scenariu perfect posibil și acum, dacă ne uităm la rezultatele din ultimele săptămâni.