VIDEO Doi jucători de la FCSB, OUT pentru meciul cu Farul

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 30 Martie 2024, 14:27
Data actualizarii: Sambata 30 Martie 2024, 14:45

Farul - FCSB are loc duminică, de la 21:00, în etapa a doua a play-off-ului Superligii României. 

FCSB continuă lupta pentru titlu în Superliga. Duminică de la 21:00, la Ovidiu, formația lui Gigi Becali are meci dificil contra campioanei en-titre, Farul Constanța, formația patronată și antrenată de Gică Hagi. 

Farul - FCSB | Elias Charalambous nu se poate baza pe doi jucători importanți

Pentru partida cu trupa de pe Litoral, gruparea pregătită de cipriotul Elias Charalambous nu se poate baza pe Ovidiu Popescu și pe brazianul transferat de la Politehnica Iași, Luis Phelipe. 

  • Gică Hagi și Elias Charalambous / Foto - Gabriel Chirea

Chralambous a dat detalii despre absențele din lotul roș-albaștrilor.

"Amândoi vor fi „out” pentru mâine. Luis, de săptămâna trecută, are o ruptură de la antrenament, iar Ovidiu, acum două zile a simțit o durere la genunchi, va ieși din lot săptămâna asta și vom vedea săptămâna viitoare cum se simte. Am zis că în această perioadă este normal să avem accidentați, dar trebuie să găsim soluții și să ne adaptăm cu jucătorii pe care-i avem", a declarat Elias Charalambous, în conferința de presă care a avut loc sâmbătă după-amiază. 

"Al doilea meci al nostru în play-off, un meci în deplasare, cu echipa campioană de anul trecut. O echipă foarte bună și un foarte bun antrenor, cel mai mare nume din istoria fotbalului românesc. Meciurile vor fi din ce în ce mai grele, lucrurile vor fi și mai grele, dar jucătorii mei sunt gata pentru astfel de situații", a mai spus Charalambous. 

Farul Constanţa - FCSB, duminică, ora 21.00

  • Arbitri: Marcel Bîrsan - Adrian Vornicu, Florian Alexandru Vişan - Valentin Porumbel
  • Camera VAR: Iulian Dima, Iuliana Demetrescu
  • Observatori:Alexandru Deaconu, Viorel Anghelinei

Standings provided by Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!