Tudor Vărzan, fotbalist pentru care s-au bătut FCSB, Dinamo și Rapid, a semnat ieri cu gruparea ”câinilor”.
Anunțul a fost făcut de pagina oficială Academia de Fotbal Dinamo București:
Unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști a schimbat echipa.
Tudor Vărzan, fotbalist pentru care s-au bătut FCSB, Dinamo și Rapid, a semnat ieri cu gruparea ”câinilor”.
Anunțul a fost făcut de pagina oficială Academia de Fotbal Dinamo București:
”🔴⚪ BINE AI VENIT, TUDOR MIHAI VĂRZAN!
Academia SC Dinamo 1948 SA anunță cu bucurie transferul unuia dintre cei mai promițători jucători ai generației 2010 din fotbalul românesc: Tudor Mihai Vărzan.
Tudor este un fotbalist cu un profil rar întâlnit la această vârstă. Un jucător ofensiv modern, cu creativitatea, viziunea și inteligența unui autentic număr 10, dar și cu agresivitatea pozitivă, disciplina tactică și capacitatea de recuperare specifice unui număr 6. Este genul de jucător care influențează jocul în ambele faze, asumându-și responsabilitatea atât în construcție, cât și în momentele dificile ale echipei.
Dincolo de calitățile sale tehnice și tactice, Tudor se remarcă prin caracter. Este un lider natural, un competitor autentic, off-field, profesionalismul și motivația sa incredibilă sunt la un nivel rar întâlnit la această vârstă. Un sportiv cu mentalitate de campion si cu o motivație extraordinară de a progresa. Dorința sa permanentă de a învăța, disciplina în pregătire și mentalitatea orientată spre performanță îl recomandă ca unul dintre jucătorii cu cel mai mare potențial ai generației sale.
Suntem mândri că a ales să își continue dezvoltarea în cadrul Academiei SC Dinamo 1948 SA, unde va beneficia de un mediu dedicat performanței și formării viitorilor jucători ai clubului Dinamo.
În același timp, dorim să felicităm clubul Știința București Fotbal (Știința Politehnica București) pentru munca depusă în dezvoltarea lui Tudor. Nivelul actual al jucătorului este rezultatul unei pregătiri de calitate, al educației sportive primite și al mediului sănătos în care a crescut. Știința Politehnica București reprezintă un exemplu de club care pune accent pe formarea oamenilor înaintea fotbaliștilor, promovând valori precum respectul, disciplina și dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Îi urăm lui Tudor mult succes în tricoul alb-roșu și suntem convinși că, prin muncă, pasiune și determinare, va continua să își atingă obiectivele și să inspire la rândul lui!
Bine ai venit în familia Dinamo, Tudor!
🔴⚪ Viitorul se construiește în fiecare zi.
Academia SC Dinamo 1948 SA – Tradiție. Educație. Performanță”.
În vârstă de 16 ani, Tudor Vărzan s-a făcut remarcat la Știința București și a ajuns să fie dorit de toate cluburile mari din Capitală.
”Pentru mine fotbalul înseamnă o pasiune și, în primul rând, în asta constă viața mea. Asta îmi place să fac. Calitățile mele de fotbalist sunt șutul, pasele, am o viziune foarte bună asupra jocului și îmi place să scot oameni din joc, cred că e o calitate, accelerez bine cu mingea la picior.
Sunt foarte atent la ce se întâmplă pe teren, de multe ori sunt atent la portar chiar dacă mingea nu este la mine. Când ajunge mingea la mine, știu că o preluare bună mă poate ajuta foarte mult și atunci șutez. Folosesc ambele picioare, nu chiar în mod egal, îl folosesc mai mult pe cel drept, dar, dacă am ocazia să șutez cu stângul, nu ezit.
Da, asta este o bucurie mare pentru mine (n.r. că este dorit la FCSB, Rapid, Dinamo și Steaua), înseamnă că am făcut bine ceea ce am făcut până acum și încerc să o țin tot așa. Cred că au văzut calitățile mele, nu încerc să fac ceva special, doar ce știu, ce mă pricep. I-am dat gol lui FCSB din acțiune. A fost o bucurie extraordinar de mare să marchez contra unei echipe foarte mari, fosta campioană de anul trecut”, spunea luna trecută Tudor Vărzan pentru PRO TV și Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News