După două săptămâni de vacanță, jucătorii formației de la malul mării vor efectua luni, 15 iunie, vizita medicală, iar apoi vor intra în programul de pregătire stabilit de Ioan Ovidiu Sabău.
Clubul constănțean a anunțat și programul meciurilor de verificare din această vară. Farul va disputa patru partide amicale înaintea debutului oficial în noul sezon de Superliga.
Dinamo - Farul și alte trei meciuri de pregătire
Primul test va avea loc pe 27 iunie, de la ora 17:00, împotriva formației bulgare Fratria Varna, ocupanta locului 3 în liga secundă.
Pe 3 iulie, la Ovidiu va ajunge Oțelul Galați, iar cinci zile mai târziu, pe 8 iulie, „marinarii” vor întâlni Cernomore Varna, echipă care a terminat pe locul 7 în prima ligă din Bulgaria.
Ultimul și cel mai interesant amical al verii va avea loc pe 11 iulie. Farul se va deplasa la baza de la Săftica pentru duelul cu Dinamo, formație care a încheiat sezonul trecut pe locul 4 în play-off-ul Superligii.
Constănțenii au terminat pe locul 13 în Superliga și și-au păstrat locul în primul eșalon după barajul câștigat în fața Chindiei Târgoviște.