Valentin Țicu (25 de ani) este, până acum, singurul transfer oficial de la Dinamo, urmând să mai apară și altele, după spusele conducerii, chiar dacă perioada de pregătire din Antalya s-a încheiat.
În timp ce prioritizează semnarea unui atacant, dar și prelungirea contractului lui Kennedy Boateng (29 de ani), Dinamo ar putea pierde un alt jucător important. Eddy Gnahore (32 de ani), ”motorul” de la mijlocul terenului, a intrat în ultimele șase luni de contract și nu ar fi primit, până acum, o propunere de prelungire a înțelegerii, notează ProSport.
Eddy Gnahore a intrat în ultimele șase luni de contract
Totuși, situația mijlocașului ar fi pe lista conducerii după ce se rezolvă alte probleme mai arzătoare. Andrei Nicolescu a transmis, pentru Radio Dinamo, discuția avută cu francezul.
„Cu Eddy o să vorbim după. Eu l-am rugat o chestie acum când ne-am reunit și o să vorbim când ne întoarcem din cantonament, în perioada următoare”, a spus președintele lui Dinamo.
Gnahore are unul dintre cele mai mari salarii din lotul lui Dinamo. Este remunerat lunar cu 20.000 de euro, iar în ultima perioadă nu a dus lipsă de oferte. A fost dorit în zona Golfului, dar a ales, de fiecare dată, să-și continue șederea la București.
Francezul n-ar fi la prima prelungire de contract. În iarna anului trecut a fost convins să semneze un contract valabil pentru încă un sezon, astfel că rămâne de văzut ce decizie va lua conducerea în privința sa, având în vedere că nici evoluțiile sale nu au mai fost la același nivel.
Ianis Târbă semnează cu Dinamo. Antrenorul de la Celta Vigo a confirmat mutarea
După ce l-a adus gratis pe fundașul stânga Valentin Țicu (25 de ani), liber de contract după plecarea de la Petrolul, Dinamo și-a asigurat serviciile extremei dreapta Ianis Târbă (19 ani), care sosește de la echipa secundă a lui Celta Vigo.
În weekend, presa din Spania a anunțat că firma de impresariat a celebrului Jorge Mendes s-a ocupat de trecerea lui Ianis Târbă la Dinamo. Pentru moment nu este clar dacă este vorba de un împrumut sau de un transfer definitiv al internaționalului de juniori.