Atacantul vine după un sezon solid la Farul, unde a contribuit cu 10 goluri și 11 assisturi, iar roș-albaștrii speră că va aduce un plus de experiență în lupta pentru apărarea titlului.

Denis Alibec era cât pe ce să nu semneze cu FCSB!

Gigi Becali a dezvăluit că transferul nu a fost chiar sigur până în ultimul moment. Potrivit patronului FCSB, dacă Alibec nu ar fi ajuns la un acord cu echipa sa, atacantul ar fi ales Universitatea Craiova. 

”Gică (n.r. Hagi) i-a zis ai salariul prea mare și el a lăsat vorbă la impresar ‘În România nu mă duc decât la Craiova și FCSB, prima pe plan e FCSB. Dacă nu mă înțeleg cu FCSB, mă duc la Craiova’. Când am auzit era ca și luat. Banii mai mult îi are în bonusuri”, a spus Gigi Becali. 

Denis Alibec a bifat echipe importante de-a lungul carierei: Farul, Inter Milano, Mechelen, Bologna, Astra, FCSB, Kayserispor, CFR Cluj, Atromitos și Muaither. Cele mai bune cifre le-a avut la Astra Giurgiu, unde a jucat 145 de meciuri, a marcat 63 de goluri și a oferit 40 de pase decisive.

Alin Chița, dat pe spate de Alibec: „Letal. Are rapiditate în execuție”

Alin Chița, fost fundaș cu peste 130 meciuri în Liga 1 și actual antrenor la CSM Focșani, a comentat revenirea lui Alibec. Tehnicianul e convins că transferul e unul reușit pentru FCSB.

(n.r. - ce jucător din naționala actuală nu ți-ai fi dorit ca adversar?) N-aș fi vrut să-l am adversar pe Tănase. Dar nici pe Alibec. Sunt jucători care în duelurile unu la unu sunt letali. Au o îndemânare foarte bună, rapiditate în execuție.

Sunt jucători foarte buni la unu contra unu, așa cum spuneam mereu despre Danciu (n.r - Dănciulescu): dacă avea jumătate de ocazie, dădea două goluri. La fel pot spune și despre ei”, a declarat Alin Chița pentru Sport.ro.