Vlad Chiricheș este, fără doar și poate, unul dintre cei mai importanți jucători români din ultimele două decenii. Tottenham, Napoli și Sassuolo sunt doar trei dintre echipele la care fundașul a fost legitimat.
De ce nu a rămas, de fapt, Vlad Chiricheș la Benfica
Vlad Chiricheș a început fotbalul la FC Ardealul, însă în 2007, pe când era doar un puști, a ajuns la Benfica. Fundașul a fost selectat de gigantul din Portugalia în urma unei selecții.
Deși era extrem de tânăr, fostul căpitan de la FCSB a transmis că le-a făcut față adversarilor, la Benfica fiind legitimați jucători ce aveau să devină mari, cum ar fi Angel Di Maria. Totuși, perioada petrecută în Portugalia a durat doar un an. Motivul? Accidentările suferite de Chiricheș.
”Am avut șansa să merg la o selecție la Benfica, la 17 ani. Am stat 2 săptămâni acolo, iar la finalul celor două săptămâni și-au dorit să semnez un contract cu ei. Am avut prilejul în finalul celor două săptămâni să mă antrenez și cu prima echipă a Benficăi. Am avut niște evoluții extraordinare, era Di Maria în atacul lor, le-am făcut față cu brio. A fost un punct important și asta pentru viitor.
A fost păcat că după ce am ajuns acolo m-am accidentat, am avut o ruptură de menisc și a trebuit să mă operez. O lună și ceva a durat recuperarea. După două luni a intervenit iar o accidentare, fractură de femur, a fost destul de rău. Am revenit din nou, am jucat bine, dar am decis să mă întorc în țară. Chiar dacă a fost o experiență extraordinară, la 17 ani ți-e destul de greu să fii singur într-o țară străină și m-am întors la Internațional Curtea de Argeș”, a declarat Vlad Chiricheș, potrivit iAMsport.



