„E îngrijorător!” Adrian Mutu, avertisment pentru Dinamo: „Nu declară că vor titlul”

„E îngrijorător!” Adrian Mutu, avertisment pentru Dinamo: „Nu declară că vor titlul” Superliga

Csikszereda - Dinamo a avut loc în etapa a 9-a din SuperLiga.

Meciul a început ca din tun, Csikszereda marcând în minutul 5 prin Eppel. Replica „câinilor” nu a întârziat să apară, iar golul anulat a lui Karamoko fiind doar semnul că se pornește o „remontada”. Armstrong, Zandbergen și Soro au punctat în primul act pentru Dinamo, astfel că victoria a fost clară: 1-3.

Adrian Mutu, avertisment pentru Dinamo după victoria cu Csikszereda

Deși s-a impus, Dinamo a suferit în repriza a doua. Jocul „câinilor” a lăsat de dorit în actul secund, iar acest lucru a fost remarcat și de către Adrian Mutu.

„Briliantul” susține că fanii trebuie să își ridice un semn de întrebare. Motivul? Echipa evoluează foarte bine doar o repriză pe meci, iar acest lucru ar putea să o coste pe Dinamo în partidele ce urmează.

„Dacă ei nu declară că vor titlul, ce facem? Eu cred că ăsta e un meci care ne arată două fețe ale lui Dinamo. Una din prima repriză, care a fost foarte bună. Și a doua mai puțin bună spre rău. Să nu uităm că a jucat cu echipa de pe ultimul loc.

Nu au reușit să concluzioneze anumite faze și să reproducă același joc din prima repriză. S-a întâmplat pe tot parcursul acestui început de campionat. De asta spun că au fost la Dinamo momente care mi-au plăcut și momente care nu mi-au plăcut.

Mi-a plăcut Dinamo în prima repriză, dar a fost ceva îngrijorător în repriza a doua. Îngrijorarea lui Nuno Campos ar trebui să fie jocul echipei, pentru că echipa joacă jumătate de meci. Mai ales că Dinamo a evoluat acum contra ultimului loc”, a declarat Adrian Mutu, citat de Digi Sport.

  • Adrian mutu

Dinamo, la 5 puncte de Rapid

În urma succesului de la Miercurea Ciuc, Dinamo s-a distanțat la 5 puncte de Rapid în fruntea ierarhiei, însă giuleștenii nu și-au disputat încă meciul din etapa a 9-a.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!