Meciul a început ca din tun, Csikszereda marcând în minutul 5 prin Eppel. Replica „câinilor” nu a întârziat să apară, iar golul anulat a lui Karamoko fiind doar semnul că se pornește o „remontada”. Armstrong, Zandbergen și Soro au punctat în primul act pentru Dinamo, astfel că victoria a fost clară: 1-3.
Daniel Armstrong, încrezător după Csikszereda - Dinamo 1-3
Daniel Armstrong a dat startul „remontadei”, ca la doar 15 minute distanță să îi paseze superb lui Soro. În urma performanței, atacantul a fost desemnat „omul meciului”.
La scurt timp după fluierul final, scoțianul a mărturisit că startul partidei a fost dificil, însă atât el, cât și colegii săi au reușit să întoarcă rezultatul. Armstrong a rămas modest și a transmis că fiecare meci trebuie abordat la trei puncte, acum fiind doar începutul sezonului.
„Startul nu a fost foarte bun, am primit gol. Am arătat personalitate și am reușit să înscriem trei goluri în prima parte. Trei puncte sunt trei puncte, mergem la etapa următoare.
Obiectivul a fost să terminăm cât mai sus în sezonul trecut. O luăm meci cu meci, vrem să adunăm puncte. E doar startul sezonului, însă trebuie să ne menținem aici”, a declarat Daniel Armstrong.








