Tehnicianul ieșean a reușit minunea la Cluj. A calificat-o pe CFR în play-off-ul Superligii României și, mai mult decât atât, ardelenii se luptă în partea a doua a campionatului la accederea în cupele europene.
Daniel Pancu, întrebat frontal: ”E adevărat că plecați la Rapid?” + ”Cine mai face asta să mă sune! Am fost în groapa cu lei”
În ciuda a tot ce a făcut la Cluj, Pancu ar fi cu bagajele la ușă. Nemulțumit de condițiile clubului de opt ori campion în primul eșalon al României, Daniel Pancu ar fi bătut palma cu Rapid, care la finalul sezonului se va despărți de Costel Gâlcă.
După remiza de vineri seară cu Universitatea Craiova (0-0), Daniel Pancu a fost întrebat la flash-interviu, printre altele, dacă există un sâmbure de adevăr în ce privește zvonurile conform cărora pleacă la Rapid.
Pancu a oferit un răspuns cotit, în ideea în care a prezentat situația de la CFR și a evidențiat că le-a spus patronului Ioan Varga și președintelui Iuliu Mureșan că rămâne la Cluj doar dacă se schimbă condițiile.
”(n.r. E un sâmbure de adevăr în zvonurile care spun că plecați la Rapid? În primul rând, detaliile cele mai importante, care contează cel mai mult, sunt legate de promisiunile mele pentru aici. Atât domnul Varga, cât și domnul președinte Mureșan vorbesc de 2 milioane la sută, dar niciunul nu continuă 'în alte condiții'.
Văd că niciunul dintre ei nu a spus-o: 'în alte condiții' înseamnă salarii la zi, o bază mai bună de pregătire și câțiva jucători de top. Până acum nu s-a terminat niciunul dintre aceste lucruri și mai sunt două săptămâni până se termină campionatul. Două milioane la sută am spus că rămân, dar în alte condiții!
(n.r. A făcut Pancu tot ce se poate?) Am făcut ceva ce nu cred că va mai exista foarte mulți ani de acum încolo în România. Chiar îi rog pe cei care mai reușesc lucrurile astea să mă sune.
Am venit direct în groapa cu lei; chiar am văzut un citat undeva și acela mi se potrivește: cică în viață, la un moment dat, ți se ivește o prăpastie în față. Cine are curajul să se arunce în prăpastia aceea este salvat. Ăsta am fost eu. Aici a fost o prăpastie.
Era o prăpastie, un hău, nu știu cum să-i spun... era totul într-o stare de degradare: fețele oamenilor, starea, atmosfera. Acum este soare, lumea e fericită, stadionul e plin, suntem pe locul 3. Asta este realitatea pură, pură!”, a spus Pancu.
- Daniel Pancu a bifat la CFR 26 de apariții pe banca echipei și a înregistrat o medie de 2.15 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt