Având în vedere că Arena Națională a fost ocupată în această perioadă cu organizarea de concerte, FCSB a fost nevoită să închirieze stadionul din Ghencea pentru meciul cu FC Botoșani, care poate salva sezonul.
Cum arată tribunele din Ghencea la FCSB - FC Botoșani
UPDATE: Cifra oficială anunțată de organizatori este de 10.341 de spectatori.
Știrea inițială:
FCSB este obligată să câștige pentru a juca ”finala” cu Dinamo pentru un loc în preliminariile Conference League, performanță care ar salva, într-o oarecare măsură, sezonul pentru campioana din sezonul precedent.
Aproximativ 5.000 de fani erau prezenți în tribunele stadionului din Ghencea cu puțin timp înainte de fluierul de start al lui Istvan Kovacs.
FCSB - FC Botoșani, echipele de start:
- FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Popescu, Radunovic - Tănase, Joao Paulo, Olaru - Miculescu, Stoian, Cisotti
- Rezerve: Zima, Duarte, Arad, Lixandru, Toma, Cercel, Pantea, Ngezana, Popescu, Alhassan, Thiam, Popa
- FC Botoșani: Anestis - Adams, Miron, Diaw, Creț - Papa, Petro - Mitrov, Ongenda, Mailat - Dumiter
- Rezerve: Kukic, Ilaș, Țigănașu, David, Pănoiu, Bodișteanu, Botă, Ștefan, Kovtaliuk, Lopez
FCSB a încheiat play-out-ul Superligii României pe locul 8 cu 37 de puncte. După nouă etape, echipa pregătită de Marius Baciu a bifat patru victorii, două rezultate de egalitate și trei înfrângeri.
De cealaltă parte, FC Botoșani a terminat play-out-ul pe poziția a 10-a cu 33 de puncte. Trei victorii, trei remize și trei eșecuri a consemnat formația dirijată de Marius Croitoru în nouă runde.